Sărbătoare 15 octombrie 2022: Ce sfânt este prăznuit în calendarul ortodox?
Sărbătoare 15 octombrie 2022. Este sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși! Iată ce sfinți importanți sunt pomeniți, sâmbătă, în calendarul ortodox!
Sărbătoare 15 octombrie 2022. Pe data de 15 octombrie 2022, creștin ortodocșii prăznuiesc pe Sfântul Mucenic Luchian.
Cine a fost Sfântul Mucenic Luchian?
Sfântul Mucenic Luchian s-a născut într-o familie nobilă, în cetatea Samosata, din Siria. Cu toate acestea, Sfântul Mucenic Luchian a rămas orfan de la vârsta de doar 12 ani, iar toată averea pe care a moștenit-o, a dăruit-o oamenilor care se aflau la nevoie.
Acesta este unul dintre motivele pentru care se hrănea doar cu pâine și apă o dată pe zi, iar în unele zile poate nici măcar cu atât.
Destinul i s-a schimbat odată ce a devenit preot în Antiohia, datorită învățăturii și sfințeniei sale, perioadă în care a reușit să îndrepte multe texte evreiești.
Din cauza faptului că împăratul Maximian dorea să-i omoare pe credincioși, în vremea persecuțiilor, Sfântul Mucenic Luchian s-a aflat și el pe lista acestora. Astfel, în drumul său spre judecată, a reușit să convertească la creștinism alte 40 de persoane, mai exact soldați.
1 S (†) Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Roman Melodul; †) Sf. Cuv. Chiriac și Iosif de la Bisericani (Nu se fac nunți) 2 D Sf. Sfințit Mc. Ciprian; Sf. Mc. Iustina fecioara Duminica a XIX-a după Rusalii (Predica de pe munte- iubirea vrăjmașilor); Ap.
II Corinteni XI, 31-33; XII, 1-9; Ev. Luca VI, 31-36; glas 7, voscr. 5 3 L Sf. Sfințit Mc. Dionisie Areopagitul; Sf. Mc. Teoctist 4 M Sf. Sfințit Mc. Ierotei, ep. Atenei 5 M Sf. Mc. Haritina; †) Sf. Cuv. Misail și Daniil de la M. Turnu (Post. Nu se fac nunți) 6 J Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida 7 V † Sf. M.
Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian pr., Chesarie diac. și Polihronie (Post. Nu se fac nunți) 8 S Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia 9 D Sf. Ap. Iacov al lui Alfeu; Sf. Cuv. Atanasia, Andronic și Anastasia Duminica a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain); Ap. Galateni I, 11-19; Ev. Luca VII, 11-16; glas 8, voscr. 6 10 L Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf.
Cuv. Vasian și Teofil Mărt. 11 M Sf. Ap. Filip, unul din cei 7 diac.; Sf. Ier. Teofan Mărt., ep. Niceei 12 M Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, ep. Maiumei (Post. Nu se fac nunți) 13 J † Aducerea moaștelor Sf. Ap. Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie 14 V †) Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf.
Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți) 15 S Sf. Mc. Luchian, pr. din Antiohia 16 D Sf. Mc. Longhin Sutașul Duminica a XXI-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic; Rugăciunea lui Iisus; Pilda semănătorului); Ap. Galateni II, 16-20; Tit III, 8-15; Ev. Luca VIII, 5-15; Ioan XVII, 1-13; glas 1, voscr. 7 17 L Sf.
Prooroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul 18 M Sf. Ap. și Ev. Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân 19 M Sf. Prooroc Ioil; Sf. Mc. Uar; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila; (Post. Nu se fac nunți) 20 J Sf. M. Mc. Artemie; Sf. Gherasim din Chefalonia 21 V †) Sf. Cuv. Mărt. Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Pr. Mărt. Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare (Post. Nu se fac nunți) 22 S Sf. Ier. Averchie, ep. Ierapolei; Sf. 7 tineri din Efes; 23 D Sf. Ap. Iacob, ruda Domnului, întâiul ep. al Ierusalimului; Sf. Cuv. Macarie Romanul Duminica a XXIII-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor); Ap. Efeseni II, 4-10; Ev. Luca VIII, 26-39; glas 2, voscr. 8 24 L Sf. M. Mc. Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin 25 M Sf. Mc. Marcian și Martirie; Sf. Tavita 26 M †) Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți) 27 J †) Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală; Sf. Mc. Nestor 28 V † Sf. Ier. Iachint, mitr. Țării Românești; Sf. Mc. Terentie, soția sa Neonila și cei 7 fii ai lor: Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vilie si Evnichi; Sf. Ier. Firmilian, ep. Cezareei Capadociei; (Post. Nu se fac nunți) 29 S Sf. M. Mc. Anastasia Romana; Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa 30 D Sf. Sfințit Mc. Zenovie, ep. Ciliciei și sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa Duminica a XXII-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr); Ap. Galateni VI, 11-18; Ev. Luca XVI, 19-31; glas 3, voscr. 9 31 L Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah