In articol:
Sărbătoare 8 septembrie 2022. Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, așa cum mai este cunoscută în popor, este sărbătorită în fiecare an la trei săptămâni după Adormirea Maicii Domnului, mai exact pe data de 8 septembrie.
În ziua de Sf. Maria Mică creștinii țin candelele aprinse în dreptul icoanei Maicii Domnului.
La sărbătoarea Sfintei Maria Mici se merge la biserică cu fructele toamnei ca să fie sfințite și apoi împărțite celor sărmani.
Sfânta Maria Mică: ce nu este bine să faci în această zi de mare sărbătoare?
Potrivit tradiției, pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, credincioșii nu au voie să aprindă focul sau să muncească. Totodată, în această zi de mare sărbătoare nu se spală rufe, nu se calcă și nu se face curățenie în casă. Se spune că dacă faci aceste lucruri în ziua de Sfânta Marie Mică atragi răul asupra ta și al casei.
Se mai spune că, de Sfânta Marie Mică, nu ai voie să aprinzi focul și nici să mănânci gătit. Potrivit obiceiurilor populare, cei care mănâncă gătit atrag asupra lor boli care „îi pocesc”.
Tot de Sfânta Marie Mică este o zi în care nu ai voie să prestezi munci agricole. Se spune că dacă vei lucra pământul în această zi, recoltele vor fi blestemate iar vitele se vor îmbolnăvi.
Fetele nu au voie să-și taie părul și să-l arunce la gunoi, în această zi. Tradiția spune că cele care au făcut acest lucru au rămas nemăritate.
Citeste si: Sărbătoare 1 septembrie 2022: Ce se spune despre Începutul Anului Bisericesc?
Acest obicei este valabil și pentru ziua de Sfânta Marie Mare, care se sărbătorește în august.
Este interzis scăldatul în ape curgătoare.
O altă tradiție de Sfânta Marie Mică este aceea că nu este bine să mergi înapoi.
Se spune că astfel poți atrage tristețea Maicii Domnului. Acest obicei este practicat și în ziua de Sfânta Marie Mare sau ”Adormirea Maicii Domnului”.
În ziua Sf. Marii Mici sunt ascultate rugăciunile femeilor care nu pot aduce pe lume un copil, dar și a celor însărcinate, pe care Maica Domnului le ajută să nască ușor.
Fetele nemăritate se pot ruga la Maica Domnului în ziua de Sf. Maria Mică, ca să își găsească alesul.
De asemenea, nu este voie să stingi candela pe care o aprinzi în dreptul icoanei cu Maica Domnului. Conform tradiției, dimineața se aprinde o candelă iar aceasta trebuie lăsată să ardă toată, fără să fie stinsă.
De Sfânta Marie Mică, se spune că plantele își pierd puterile tămăduitoare și nu mai sunt bune pentru leac.
Așadar, în accesată zi nu se tratează boli cu plante. În același timp, nu este interzis să bei un ceai.
Citeste si: Se spală de Sfânta Maria Mică 2022? Este prima sărbătoare mare din luna septembrie