In articol:
- Sfântul Antim Ivireanul, sărbătoare cu cruce neagră pe 27 septembrie 2024
- Viața Sfântului Antim Ivireanul
- Mitropolit al Țării Românești
- Martiriul și canonizarea
Pe 27 septembrie, calendarul ortodox marchează o sărbătoare importantă, cu cruce neagră, dedicată Sfântului Antim Ivireanul.
Sfântul Antim Ivireanul, sărbătoare cu cruce neagră pe 27 septembrie 2024
Sărbătoarea de pe 27 septembrie, cu cruce neagră, este marcată în calendarul ortodox ca o zi de pomenire a Sfântului Antim Ivireanul, mitropolit al Țării Românești, cunoscut pentru activitatea sa deosebită în slujba Bisericii și culturii românești. Crucea neagră în calendar indică o zi de post și rugăciune, în care credincioșii sunt chemați să-și aducă aminte de faptele și sacrificiile sfinților, cum este cazul Sfântului Antim.
Sfântul Antim Ivireanul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 21 iunie 1992, în semn de recunoaștere a contribuțiilor sale majore la dezvoltarea culturii și limbii române, precum și a devotamentului său față de credința ortodoxă. El este cunoscut atât ca mitropolit, cât și ca un remarcabil tipograf, caligraf și predicator, aducând în prim-plan cărți de mare valoare teologică și culturală.
Viața Sfântului Antim Ivireanul
Sfântul Antim Ivireanul s-a născut în jurul anului 1650, într-o familie de creștini georgieni, din părinții Ioan și Maria, primind la botez numele Andrei. Fiind de neam ivirean (georgian) sau caucazian, tinerețea sa a fost marcată de suferințe, mai ales în perioada când a fost prins de turci și dus în robie. După ce a fost eliberat din robia turcească, Antim și-a dedicat viața studiului, învățând caligrafie, pictură, sculptură și mai multe limbi, inclusiv greaca, araba și turca.
În jurul anului 1690, Sfântul Antim Ivireanul a fost adus în Țara Românească de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Odată ajuns aici, Antim a intrat în slujba Bisericii Ortodoxe și a primit numele monahal Antim la călugărie. În 1691, a devenit conducătorul tipografiei din București, unde și-a început misiunea de promovare a limbii române și a tipăririi de cărți religioase.
În anul 1696, Antim Ivireanul a fost numit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a întemeiat o nouă tipografie. Aici, el a continuat să publice lucrări de mare importanță pentru cultura românească și pentru viața spirituală a poporului. Activitatea sa editorială a inclus tipărirea a 63 de cărți, dintre care 22 în limba română, 30 în greacă, precum și cărți în slavonă, greco-arabă și greco-română. Aceste cărți au fost tipărite la București, Snagov, Râmnic și Târgoviște.
Mitropolit al Țării Românești
În anul 1705, Sfântul Antim Ivireanul a fost ales episcop al Râmnicului, iar în 1708 a devenit mitropolit al Țării Românești. Ca mitropolit, Antim a promovat utilizarea limbii române în slujbele religioase, contribuind astfel la dezvoltarea spirituală și culturală a poporului român. Predicile sale, cunoscute sub numele de Didahii, sunt considerate exemple de limbă română curată și expresivă, iar el a fost descris drept unul dintre cei mai mari oratori și scriitori români din acea perioadă.
Martiriul și canonizarea
Sfântul Antim Ivireanul a fost un apărător al credinței ortodoxe și un susținător al românilor într-o perioadă marcată de conflicte politice și religioase. Din păcate, activitatea sa a atras atenția negativă a autorităților otomane și a domnitorului Nicolae Mavrocordat. În urma unor acuzații că ar fi avut legături cu austriecii și că ar fi uneltit împotriva turcilor, Antim a fost arestat și condamnat la exil în Muntele Sinai.
Citește și: Rugăciune către Sf. Nectarie: Aduce alinare sufletească și vindecare trupească
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În drumul său către exil, Sfântul Antim a fost ucis de turcii care îl escortau, iar trupul său a fost aruncat în râul Tungia, un afluent al Maritei, lângă Adrianopol. Acest sfârșit tragic l-a consacrat drept martir al credinței ortodoxe.
Propunerea de canonizare a Sfântului Antim Ivireanul a fost făcută de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1916, iar în 1966, sentința de caterisire impusă de Patriarhul Ecumenic a fost ridicată. Sfântul Sinod l-a trecut oficial în rândul sfinților pe 21 iunie 1992, recunoscând astfel contribuția sa imensă la cultura și spiritualitatea românească.