Pe 14 septembrie, creștinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi și mai importante sărbători dedicate cinstirii lemnului sfânt.

Sărbătoare mare în Calendarul ortodox pe 14 septembrie 2024

Sărbătoarea din 14 septembrie este marcată de amintirea a două evenimente istorice semnificative, care au legătură cu crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul.

Cele două mari evenimente ale sărbătorii sunt:

Aflarea Crucii și Înălțarea ei de către Episcopul Macarie (14 septembrie 335)

Primul eveniment important pe care îl comemorăm la această dată este aflarea Sfintei Cruci de către Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare. În urma poruncii acesteia, au fost descoperite pe dealul Golgota trei cruci: cea a Mântuitorului și două cruci ale tâlharilor răstigniți alături de El.

Pentru a identifica crucea lui Hristos, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a cerut să fie atinse pe rând de o femeie decedată. Aceasta a înviat în momentul în care a fost atinsă de a treia cruce, cea a Mântuitorului. Această minune a întărit credința oamenilor, iar crucea a fost ridicată solemn de Macarie, pe un loc înalt, pentru a fi văzută de toți credincioșii. Evenimentul a avut loc în 14 septembrie 335, la inaugurarea bisericii construite pe locul mormântului lui Hristos, cunoscută sub numele de Biserica Sfântului Mormânt.

Aducerea Sfintei Cruci din Persia (14 septembrie 629)

Al doilea eveniment istoric comemorat este recuperarea Sfintei Cruci din mâinile perșilor.

În anul 614, împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul și a luat Crucea Domnului în Persia. Timp de 14 ani, relicva sfântă a rămas prizonieră, până când împăratul bizantin Heraclius l-a învins pe Hosroe în anul 629 și a readus cu mare cinste Sfânta Cruce în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Citește și: Sfânta Sofia 2024: Pe ce dată se sărbătorește? Mesaje de La mulți ani!

Descoperirea Sfintei Cruci de către Sfânta Elena

Rolul Sfintei Elena în aflarea Sfintei Cruci este deosebit de important. Îndemnată de credință și iubire față de Hristos, ea a căutat cu stăruință crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. După ce a descoperit cele trei cruci, miracolul învierii femeii moarte a confirmat autenticitatea crucii lui Hristos. Aceasta a devenit un simbol al biruinței vieții asupra morții și al mântuirii.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Rusia amenință pe față România. „Moscova ar putea bombarda ținte militare”. Ce țări mai sunt în vizorul Kremlinului- wowbiz.ro

În urma acestei descoperiri, Sfânta Elena a ordonat construirea Bisericii Sfântului Mormânt, care a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru creștini.

Calendar ortodox septembrie 2024

Calendar ortodox septembrie 2024

[Sursa foto: Patriarhia Română]

Citește și: Când sunt Moșii de toamnă 2024. Ce se împarte și cum e bine să te pregătești

Zi de post de Înălțarea Sfintei Cruci

Înălțarea Sfintei Cruci este un prilej de rugăcine și post.

Crucea este simbolul suprem al jertfei și patimilor lui Hristos, iar sărbătoarea este marcată de post, amintindu-ne de suferința și moartea Mântuitorului pe Golgota.

Citeste si: Cât de mult se aseamănă fiica Danielei Gyorfi cu mama artistei. Care este relația dintre cele două. „Noi nu putem să forțăm copilul, îi spun anumite lucruri.”- kfetele.ro

Citeste si: Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie are la 86 de ani după o viață dedicată învățământului: ”Nu ne plângem”- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Postul din această zi are o importanță deosebită, fiind o formă de smerenie și recunoștință pentru sacrificiul lui Hristos. Prin rugăciune și abținere, credincioșii își arată respectul și iubirea față de Cruce, văzută ca un izvor de mântuire.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si