In articol:
- Cine a fost Apostolul Andrei, sfântul sărbătorit pe 30 noiembrie 2023 în Calendarul ortodox?
- Cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri cu ocazia zilei de 30 noiembrie, când îl sărbătorim pe Sfântul Andrei
Pe data de 30 noiembrie 2023, în Calendarul ortodox, este celebrat Sfântul Andrei. El este ocrotitorul României și al românilor pentru că el a propovăduit cuvântul Domnului peste meleagurile românești.
Cu ocazia zilei de 30 noiembrie, românii care poartă numele de Andrei, Andreea, ori derivate din acestea își serbează ziua onomastică.
Sărbătoarea Sfântului Andrei este notată cu cruce roșie în Calendarul ortodox.
Cine a fost Apostolul Andrei, sfântul sărbătorit pe 30 noiembrie 2023 în Calendarul ortodox?
Sfântul Apostol Andrei și fratele său, Sfântul Apostol Petru, au fost fiii lui Iona, un pescar sărman din Galileea. Cei trei au trăit multă vreme din pescărie până când, la un moment dat, l-au auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iordanului și vestind venirea lui Mesia.
Sfântul Andrei, martor la botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului, l-a auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul rostind: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.
Citește și: Cum se scrie un Acatist de Sfântul Andrei: Sfaturile preoților
Sfântul Apostol și Evanghelist Matei a spus: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, le-a zis: <<Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni.
Sfântul Andrei este cunoscut și ca „cel dintâi chemat la apostolie”. El L-a însoțit pe Iisus Hristos prin Țara Sfântă și tot El a fost martor la minunile pe care Iisus Le-a Săvârșit.
Sfântul Apostol Andrei a suferit multe, asistând la chinurile și umilințele la care L-au supus iudeii pe Iisus Hristos. În plus, Sfântul a crezut, împreună cu ceilalți apostoli, că Cel de sus a înviat din morți. Sf. Andrei L-a văzut pe Iisus Hristos înviat, iar în prima zi, la distanță de opt zile, când El S-a arătat în Galileea și Le-a dat poruncă să predice Evanghelia în întreaga lume... el a făcut întocmai. De aici și numirea lui ca „ocrotitor al românilor”.
Cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri cu ocazia zilei de 30 noiembrie, când îl sărbătorim pe Sfântul Andrei
Potrivit unei tradiții vechi, sărbătoarea Sfântului Andrei marchează începutul iernii. În această zi se prezice cum va fi vremea în anul ce urmează.
Pe data de 30 noiembrie, românii creștini pun grâu la încolțit pentru a afla cum va fi recolta în anul următor. Acest obicei reprezintă semnul belșugului, iar cei care respectă acest obicei vor avea parte de prosperitate în viitor.
O altă tradiție veche ne spune că dacă în noaptea în care îl sărbătorim pe Sfântul Andrei este cerul senin, iarna va fi una blândă. Dar, dacă va fi înnorat, va ploua sau va ninge, atunci iarna va fi una grea.
În ziua de 30 noiembrie fetelor le este interzis să își pieptene părul. Conform tradiției, pieptenele simbolizează ghearele animalele sălbatice, așa că el ar trebui adăugat pe lista lucrurilor „de ascuns”.
Pe data de 30 noiembrie nu este bine să ne certăm cu nimeni. Dacă creștinii sunt prinși într-un conflict, ei trebuie să se împace cu acea persoană.
Conform tradiției vechi de Sfântul Andrei, lupii sunt liberi printre oameni. Din acest motiv, oamenii nu trebuie să muncească în această zi. Animalele sălbatice pot provoca pagube dacă nimeni nu le apără casele.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În ziua în care este sărbătorit Sfântul Andrei nu se coase, iar cei ce își doresc căsătorie sau însănătoșire, dorințele le pot deveni realitate. În plus, cu ocazia acestei zile de sărbătoare, nu se dă cu mătura și nu se aruncă gunoiul. Totodată, astăzi nu se fac pomeni și nici nu se dau bani cu împrumut.
Fetele care își doresc să-și cunoască ursitul trebuie să pregătească o turtă specială din pâine și cu multă sare, pe care o vor mânca înainte de culcare.
Conform unui obicei străvechi, dacă fetele vor visa un bărbat care le aduce un pahar cu apă, ele se vor mărita în anul ce urmează.
Totodată, fetele tinere care doresc să se căsătorească trebuie să își pună busuioc sub pernă, ținând cont de faptul că firul de busuioc trebuie sfințit înainte. Alături de acest obicei, fetele trebuie să spună o rugăciune înainte de culcare, iar în acest fel ele își pot visa ursitul.