Șase migranți afgani au fost descoperiți de polițiștii de frontieră într-un TIR ce transporta jucării de pluș
Polițiștii de frontieră din vama Nădlac au descoperit șase migranți afgani într-un TIR ce transporta jucării de pluș. Cei șase migranți solicitaseră azil în România.
Conform unui comunicat al Poliției de Frontieră, ofițerii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au identificat șase indivizi de origine afgană, care au solicitat azil în țara noastră. Aceștia au încercat să treacă granița ilegal în Ungaria ascunzându-se într-un TIR plin cu jucării de pluș.
,,La sfârșitul săptămânii, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean din Republica Moldova, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România.
Șoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, jucării de pluș pentru societăți din Franța", a informat Poliția de Frontieră.
Polițiștii i-au depistat pe cei șase afgani în urma efectuării unui control amănunțit a TIR-ului. Aceștia erau ascunși în compartimentul pentru marfă.
,,Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 și 57 de ani, solicitanți de azil în țara noastră",
se precizează în comunicatul citat.
În acest sens, polițiștii de frontieră execută cercetări. Măsurile vor fi impuse la finalizarea acestui caz.