„Astăzi, 31 iulie 2020, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a adoptat Hotărârea nr. 21 privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile deschise, respectiv în pieţele şi târgurile din judeţ.

Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 1 august 2020, iar respectarea prevederilor acesteia va fi verificată de către echipele mixte, lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne şi Poliţiei locale şi sunt vizate pieţele agroalimentare, târgurile din judeţ, Piaţa de vechituri şi Piaţa de maşini din municipiul Satu Mare”, a transmis, vineri, Prefectura Satu Mare.

Sursa citată a exlicat şi că terasele, cluburile şi alte localuri se vor închide la ora 23.00.

„Tot începând cu data de 1 august, de la ora 00,00, intră în vigoare Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 37 din 28.07.2020 privind stabilirea unor măsuri de limitare a răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 la nivelul spaţiilor/activităţilor unde există un risc crescut de infectare. Astfel, se interzice comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate (terase), în intervalul orar 23.00-06.00”, a mai transmis Prefectura.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În afara intervalului menţionat, operatorii economici care desfăşoară aceste activităţi, au obligaţia să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienţi la numărul locurilor pe scaune, precum şi a oricăror activităţi care presupun interacţiunea fizică între clienţi, inclusiv dansul.

De asemenea, se interzice desfăşurarea activităţii cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00-06.00.

În Gorj masca devine obligatorie în pieţe

În Gorj masca de protecţie devine obligatorie în pieţe, staţiile mijloacelor de transport în comun şi în zonele de promenadă, de astăzi.

Autorităţile din judeţul Gorj au decis, vineri, obligativitatea purtării măştii de protecţie în anumite spaţii deschise, cum ar fi pieţele, staţiile mijloacelor de transport în comun şi zonele de promendadă. De asemenea, au fost suspendate toate târgurile şi bâlciurile.

„Având în vedere creşterea numărului de cazuri confirmate cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul judeţului Gorj în ultimele 10 zile, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a propus, astăzi, 31 iulie 2020, în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, instituirea obligativităţii purtării măştilor de protecţie şi păstrarea distanţării pentru toate persoanele prezente în următoarele spaţii publice deschise: pieţe, parcările din apropierea pieţelor, staţiile mijloacelor de transport în comun, zonele de promenadă- zona de centru şi parcurile din municipiul Târgu-Jiu şi din oraşele/comunele din judeţul Gorj”,  a transmis, vineri, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si