Scandal incheiat cu pistolul, pentru un sofer din Capitala. Ar fi injurat un agent de la rutiera si l-ar fi lovit
Scandal incheiat cu pistolul pentru un sofer bucurestean. Dupa ce l-ar fi injurat pe un agent de la rutiera, ba chiar l-ar fi lovit cu masina, barbatul si-a vazut linistit de drum. Tras pe dreapta, individul nici nu s-a gandit sa coboare pana cand nu a fost somat cu arma din dotare. Priviti intreaga scena!
Webeditor: A.C. Author: A.L. marți 19 septembrie 2017 , 08:55
Intreg circul s-a petrecut in aceasta dupa-amiaza, la doi pasi de Centrul Vechi. In imagini se vede cum agentul tine indreptat pistolul spre soferul din masina alba. In acelasi timp, un alt barbat deschide portiera si il scoate afara.
Urmeaza o invalmaseala tragicomica, pentru ca e nevoie de trei persoane ca soferul sa fie imobilizat.
"M-ati amenintat cu pistolul, domnule! M-ati amenintat cu pistolul!"
Era singura solutie, se apara politistii. Se pare ca soferul l-ar fi injurat pe agentul care dirija traficul si care i-ar fi facut semn sa faca mai repede virajul. Moment in care l-a si atins cu masina, drept pentru care omul legii a plecat in urmarirea barbatului
.
Dupa ce a fost, in cele din urma, incatusat, individul a fost dus la audieri.
Si eliberat, prilej pentru a-si sustine nevinovatia.
Eugen Balota, sofer: "Am oprit in fata domnului politist si i-am spus sa nu mai stea cu mainile la spate, sa fluidizeze traficul. Si am plecat. Deci nu am fost oprit nici pentru ca am trecut pe rosu."
Chiar si asa, tot s-a ales cu dosar penal, pentru ultraj. Omul e hotarat, totusi, sa isi caute propria dreptate.
Cum se va incheia intreaga tarasenie urmeaza sa stabileasca un procuror.