Scandal urias la Eurovision dupa ce Liviu Sorescu, solistul trupei Lion’s Roar, care nu s-a calificat dupa semifinala de la Salina Turda, a contestat o piesa care a mers mai departe, „Desert de sentimente”, interpretata de Tiri. “ Am fost sunat aseară de Rafael- care este calificat din semifinala de la Timişoara- şi el ne-a atras atenţia cu privire la încălcarea punctului 2.7 din Regulamentul concursului“, a declarat, pentru Agora Media, Liviu Sorescu.
Scandal urias la Eurovision: regulamentul spune ca piesele trebuie sa fie originale
“Concret, aşa cum spunea şi Liviu Sorescu, la punctul 2.7
“De asemenea, în acelaşi regulament la acelaşi punct se mai precizează că “În cazul în care, în orice fază a concursului, vor fi depuse dovezi de către orice terţ cu privire la încălcarea de către o piesă a condiţiei obligatorii şi eliminatorii de mai sus, respectiva piesă va fi descalificată de către organizatori. Analizarea dovezilor (inclusiv acuzaţiilor de plagiat) se va face de către o comisie nominalizată de către SRTv, în calitate de organizator” dar şi că “Decizia finală aparţine exclusiv SRTv.
Scandal urias la Eurovision: Din piesa de 2.59 de minute, 1 minut este Balada lui Ciprian Porumbescu
Despre acest scandal urias de la Eurovision a scris si site-ul andreipartos.ro: „Este drept că în regulamentul concursului NU scrie nimic despre citate din piese celebre, folosite legal. Suspectă mi se pare, însă tăcerea atât a celor din TVR cât şi a membrilor juriului. Atenţie! Balada lui Ciprian Poumbescu se aude de două ori în timpul piesei: prima oară 15 secunde, a doua oară 45 de secunde. În total, un minut. (piesa, în întregime, are 2.59 minute). Bun, nu putem spune că este plagiat. Este un citat. Întrebarea este: au voie compozitorii înscrişi în concurs să citeze alte opere în creaţiile lor? Într-o piesă de 2.59 minute, câte secunde poate avea un citat? Dacă vine unul cu un citat din Queen, sau Zeppelin, sau Tom Jones, sau… Paul Simon, e ok? Respectă regulamentul? Răspunde cineva din TVR?”.