Conform agenției de presă din Rusia TASS, scenele de coșmar au avut loc în oraşul Krîmsk, în regiunea Krasnodar. Individul a ţinut un prosop pe armă pentru o ascunde şi a început să tragă la întâmplare. Acesta a împușcat mortal trei persoane, iar apoi și-a pus capăt zilelor chiar înainte de echipele de intervenţie să ajungă la el.
Cine era de fapt adevărata țintă a atacatorului? A ucis cu sânge rece alte teri persoane
"Un bărbat neidentificat a deschis focul în apropierea centrului comercial Slavianski din Krîmsk. Procurorul interdistrictual din Crimeea s-a deplasat la fața locului, a fost organizată o inspecție, se stabilesc motivele incidentului", a transmis biroul procurorului din Teritoriul Krasnodar. Oamenii legii din Rusia efectuează acum cercetări pentru a stabili în ce circumstanțe s-a produs tragedia.
Citește și: Schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Ce au declarat oficialii celor două țări
Potrivit relatărilor din presa rusă, atacatorul care a deschis focul este Vladimir Zhirov, iar gestul său ar putea fi pus pe seama şocului pe care l-ar fi avut după ce şi-a pierdut apartamentul în urma procesului de divorţ. Scandalul major dintre el şi fosta sa partenera s-a mutat din tribunal, pe străzile oraşului după ce femeia a refuzat să-i restituie o parte din suma cheltuită. Fosta soție s-a refugiat în mall-ul respectiv atunci când individul a devenit agresiv.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: Incredibil! Cum a reușit un cuplu de americanii să-și aducă acasă cei doi bebeluși născuți de o mamă surogat în Rusia
Bărbatul a luat apoi o puşcă şi a început să tragă. Prima victimă s-a stins din viață încercând să o apere pe femeie de atacator. După ce şi-a dat seama ce făcut Vladimir Zhirov a mers în apartamentul cu pricina şi s-a împuşcat înainte de a fi prins de oamenii legii.
Citește și: ''Lucrăm pentru a lovi Rusia acolo unde o doare". Cum răspunde UE după noile atacuri devastatoare ale Moscovei