In articol:
- Ceartă între două polițiste, chiar în sediul Arestului Preventiv
- Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au deschis o anchetă
S candalul a avut loc chiar în sediul Serviciului de Reținere și Arestare Preventivă din Capitală. Amanta unui polișist a intrat fără drept în biroul iubitei agentului, angajată și ea în structură.
Ceartă între două polițiste, chiar în sediul Arestului Preventiv
Două femei, iubite de același bărbat, s-au luat la ceartă chiar în birou. Incidentul a avut loc în data de 2 septembrie, când o femeie a intrat fără drept în sediu și ar fi amenințat și jignit o altă femeie, agent de profesie și ea.
Aceasta s-a năspustit peste o colegă de-a bărbatului, începând să îi vorbească urât, aflând că iubitul său este într-o relație și cu aceasta.
„Din primele date a rezultat că în seara de 2 septembrie, în jurul orei 22.30, un agent de poliție, din cadrul structurii, aflat în serviciu, ar fi introdus în sediu o persoană, pe care a prezentat-o ca fiind soția sa. Ulterior, cei doi s-ar fi deplasat la biroul in care își exercita atribuțiile de serviciu agentul (femeie) menționat anterior, iar femeia i-ar fi adresat cuvinte jignitoare.
Citeste si: Conflict între trei bărbaţi, pe o stradă din Baia Mare. Agresorii sunt căutați de către polițiști
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au deschis o anchetă
Urmează să se desfășoare o serie de cercetări. Din fericire cearta nu a degenerat, fiind doar la nivel verbal. De asemenea, se așteaptă și dispunerea unor măsuri legale.
Și deși victima, polițista agresată chiar la locul de muncă, este un organ al legii, acesteia îi este frică să depună plângere pe numele individei care a intrat în biroul ei pusă pe ceartă. Potrivit informațiilor Antena3, agresoarea, polițistă și ea, în cadrul IGPR, în vârstă de 38 de ani, și-ar fi amenințat colega să îi lase iubitul în pace, acesta din urmă lucrând ca escortă la Arestul Capitalei.
Ancheta s-a declanșat după ce polițista ar fi povestit cele întâmplate unei prietene.
Citeste si: Cutremur în România, azi, 11 septembrie 2021