Descoperire halucinantă la Timișoara! În timp ce lucrau în Parcul Botanic din localitate, mai mulți muncitori au găsit un schelet îngropat. Potrivit presei locale, rămășițele aparțin unui minor.
Îngroziți, muncitorii au chemat de urgență autoritățile la fața locului. Acolo au ajuns și arheologii, pentru că osemintele ar putea face parte dintr-un sit.
Anchetatorii vor să afle cât de vechi este scheletul din Parcul Botanic
La scurt timp după ce s-a dat alarma, criminaliștii și un procuror au ajuns la locul indicat de muncitori.
Autoritățile investighează cazul, dar până în acest moment nu se cunosc foarte multe detalii.
Oamenii legii trebuie să afle cât de vechi sunt rămășițele, pentru că există șansa ca osemintele să fie îngropate acolo de foarte multă vreme, astfel că a fost solicitat și ajutorul arheologilor. În zonă au mai fost găsite rămășițe umane pe parcursul timpului, iar în apropiere se află un sit arheologic.
Până arheologii vor cerceta zona în detaliu și vor avea răspunsuri, lucrările au fost oprite.
Specialiștii urmează să determine dacă oasele descoperite au aparțin cu adevărat unui minor sau unui adult.