Se spune ca din aceasta zi vremea incepe sa se schimbe. Schimbarea la Fata este una din cele trei minuni pe care credinciosii le pot vedea in Tara Sfanta, pe langa Lumina Invierii si intoarcea raului Iordan inapoi la Boboteaza.

La Slujba din 6 august, peste Biserica Ortodoxa, in timpul slujbei oficiate de Patriarhul Ierusalimului, apar nori foarte ciudati, desi in aceasta luna cerul este mereu senin.

Sarbatoarea Schimbarii la Fata dateaza de la inceputul secolului al IV-lea, cand Imparateasa Elena ctitoreste o biserica pe Muntele Tabor. In Biserica Rusa se obisnuieste ca in aceasta zi sa se faca pomenirea tuturor celor adormiti, in timp ce in unele zone este obiceiul de a aduce struguri la biserica pentru a fi impartiti credinciosilor.

Schimbarea la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos este unul din cele 12 praznice imparatesti, avand ca semnificatie momentul in care apostolii Mantuitorului, aflati pe muntele Tabor, s-au convins ca acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Lui Dumnezeu.

Schimbarea la faţă: Ce semnificaţie are această sărbătoare?
Schimbarea la faţă: Ce semnificaţie are această sărbătoare?

Citeste si: Schimbarea la față 2021. Tradiții și obiceiuri în această zi de sărbătoare

Pe muntele Tabor, pe cand Iisus se ruga, apostolii, molesiti de somn, tresar deodata la o priveliste nemaivazuta: fata Lui stralucea puternic, iar hainele se facusera albe ca zapada. Apoi, in acea lumina, apar doi barbati care stau de vorba cu Iisus despre Patima si Moartea Sa in Ierusalim.

Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise si Ilie.

Schimbarea la faţă: Ce semnificaţie are această sărbătoare?

Sarbatoarea este privita ca zi de hotar pentru vara. Din aceasta zi, vremea incepe sa se schimbe si sa se raceasca.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Rezultat exit poll alegerile prezidenţiale 2024: Marcel Ciolacu intră în turul doi cu Elena Lasconi. Călin Georgescu, marea surpriză- antena3.ro

Citeste si: REZULTATE EXIT-POLL-URI la alegerile prezidențiale 2024- primul tur. Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, în turul doi- wowbiz.ro

Schimbarea la Fata mai este numita in popor si Obrejenia, Pobrojenia sau Probojeni. Denumirea Obrejenie vine din slavona, "obrejenie" insemnand transformare, schimbare. Denumirea de Probojanii vine tot din slavona, de la verbul popular "a probazi", semnificand a ocari sau a certa. Daca denumirea in limba greaca a sarbatorii Schimbarii la Fata a Domnului este Metamorphosis (Transfigurarea), iar in limba slavona Preobrajenie, Sfantul Antim Ivireanul o numeste sugestiv Dumnezeiasca Infrumusetare a lui Hristos.

In satele romanesti inca se mai pastreaza viu spiritul acestei sarbatori, de ea fiind legate o serie obiceiuri, datini, traditii si superstitii.

Acest praznic este unul foarte important, este una dintre acele zile cand cerurile se deschid, iar cei alesi de Dumnezeu pot vedea Portile Raiului. Cei care nu tin aceasta sarbatoare vor fi uscati si galbejiti ca florile care de acum incep sa se vestejeasca, iar cine spala haine in aceasta zi va fi napadit de paduchi si plosnite, se spune in popor.

Femeile insarcinate, daca vor respecta aceasta zi, vor avea o nastere usoara, iar copiii le vor fi sanatosi. Fetele nu-i bine sa se spele in aceasta zi pentru ca nu le mai creste parul, asa cum nu mai creste iarba.

Citeste si: Sfânta Maria 2021: Mesaje, urări şi felicitări frumoase

Biserica a randuit ca de sarbatoarea Schimbarii la Fata sa fie dezlegare la peste.

In aceasta zi nu este bine sa te certi cu nimeni si nici sa fii certat de catre cineva, ca asa vei fi tot anul, pana la urmatoarele Probajenii. Oamenii care se roaga in aceasta zi sa scape de o patima (betie, tutun, preacurvie etc.), vor fi cu siguranta vindecati, potrivit traditiei.

Citeste si: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?- kfetele.ro

Citeste si: Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele verbale cu rezultatele voturilor- antena3.ro

In aceasta perioada, se sfintesc gradinile, boabele de grau pentru semanat, recoltele, iar credinciosii duc la biserica prinoase din roadele pe care le au, acestea fiind binecuvantate de catre preot si impartite celor sarmani. De asemenea, se face pomana in amintirea celor morti.

Se mai spune ca din 6 august toamna incepe sa-si intre treptat- treptat in drepturi. De acum inainte, iarba nu mai creste, pasarile se pregatesc sa plece spre tarile calde, iar insectele se pregatesc sa intre in pamant. Daca in Ziua Schimbarii la Fata vremea este insorita si placuta, toamna va fi una roditoare si imbelsugata. In schimb, daca ploua, toamna va fi mohorata. Tot in popor se spune ca daca in postul Adormirii Maicii Domnului ploua mult, atunci iarna care va veni va fi plina de ninsori.

De asemenea, este bine ca pana la aceasta data taranii sa termine de cosit si de adunat fanul. Tot acum se culeg si ultimele plante de leac, iar in aceasta zi se poate incepe si gustatul boabelor de struguri. Desi inca nu sunt copti, traditia le atribuie un rol vindecator si se spune ca sunt buni de leac pentru cei care au intestinele sensibile.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si