Orașul Constanța se va bucura de noi amenăjări în partea de nord a stațiunii Mamaia. Plajele exinse anul trecut vor căpăta un aspect nou la sfârșitul concursului internațional pentru amenajarea plajelor care se va încheia în luna septembrie a acestui an.
Plaje amenajate din septembrie
Administraţia Naţională Apele Române, în asociere cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral și Ordinul Arhitecţilor din România, în calitate de organizator, a anunţat într-un comunicat de presă oferit vineri, lansarea concursului internaţional de soluţii “Litoral Mamaia, Constanţa”.
În același comunicat de presă, Administrația Națională Apele Române(ANAR) a anunțat că scopul concursului are ca plan principal dezvoltarea plajelor din Mamaia Nord, într-un mod cât mai armonios cu natura și cu specificul orașului Constanța:
“Concursul are ca scop selectarea celei mai bune soluţii în vederea amenajării complexe a plajelor din staţiunea Mamaia (judeţul Constanţa) pentru atribuirea contractului de proiectare. Acest concurs încurajează creativitatea, susţinând în acelaşi timp cercetarea urbanistică, peisajeră şi arhitecturală în sensul unui concept integrat de reamenajare a zonei de plajă actuale.
Zona propusă pentru intervenţie este noua plajă rezultată în urma procesului de lărgire şi înnisipare care se află în partea de nord a oraşului Constanţa. Aceasta se învecinează la vest cu staţiunea Mamaia, la est cu Marea Neagră şi la nord cu plaja Năvodari. Plaja face parte din fâşia naturală care separă lacul Siutghiol de Marea Neagră, o zonă litorală preponderent plată, cu nisip fin şi un climat marin, relativ blând”, au precizat cei de la ANAR.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: Cutremur puternic în Marea Neagră. Anunțul seismologilor
Concurs internațional în Mamaia Nord, “Litoral Mamaia, Constanţa”
Concursul internațional pentru amenjarea plajelor din nordul stațiunii Mamaia se va finaliza pe 19 septembrie, când vor fi anunțati câștigătorii. Publicul care poate participa la concursul realizat de ANAR trebuie să fie cetățeni din România, Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană.
Organizatorii concursului cer participanților să fie creativi și să pună bazele unor proiecte sustenabile, care să respecte natura:
"Participanţilor li se propune astfel să alinieze relaţia turism-resursă-natură gândirii urbanistice şi peisajere contemporane, demonstrând că pot readuce echilibrul în această zonă foarte mult disputată”, au declarat reprezentanții ANAR.
Concursul are o singură etapă de desfășurare, iar câștigătorul va avea ocazia să implementeze proiectul cu care a participat la concurs.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citește și: VIDEO- Programul ”Litoralul pentru toți” a început! Cât costă o noapte de cazare în stațiunea Eforie Nord