Teleorman: Lista unităţilor şcolare care fac cursuri exclusiv online creşte de la nouă la 13
Autorităţile din Teleorman actualizează lista cu unităţile de învăţământ care deschid anul şcolar 2020-2021 în scenariul roşu, care prevede cursuri sau activităţi susţinute exclusiv online. În urma deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), numărul unităţilor didactice care intră în acest scenariu, anunţat iniţial ca fiind nouă, creşte la 13 unităţi, pe listă fiind incluse două grădiniţe şi o şcoală din Alexandria şi o grădiniţă din localitatea Botoroaga.
Conform Anexei la Hotărârea CSJU Teleorman nr. 21/10.09.2020 dată publicităţii, numărul unităţilor şcolare din acest judeţ care deschis anul şcolar în scenariul III – scenariul roşu, î care cursurile se fac exclusiv online, este de 13.
Iniţial, Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman anunţase, joi, că scenariul 3, care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online, a fost avizat pentru un număr de 9 unităţi de învăţământ pentru o perioadă determinată, acestea fiind Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Teleorman, Clubul Copiilor Zimnicea, Grădiniţa cu program prelungit nr.
6 Alexandria, Grădiniţa cu program prelungit nr. 7 Alexandria, Şcoala Gimnazială „Al. Colfescu” Alexandria, Şcoala Gimnazială nr. 7 Alexandria, Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” Alexandria, Şcoala Postliceală Sanitară Alexandria şi Şcoala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” Turnu Măgurele.
Elevii spun „adio” mersului la școală
Conform anexei la hotărârea CSJU, pe lista unităţilor care intră în scenariul 3 au fost incluse Şcoala Gimnazială nr 6 Alexandria, Grădiniţa cu Program Normal nr.
3 Alexandria, Grădiniţa cu Program Normal nr 5 Alexandria şi Grădiniţa cu Program Normal „Nr. Ghe. Furtună” Botoroaga.
Spre deosebire de alte judeţe, unde comitetele pentru situaţii de urgenţă au decis includerea şcolilor postliceale cu profil sanitar în scenariul roşu, pe motiv că în aceste unităţii cursurile se fac şi în spitale, lucru imposibil având în vedere situaţia epidemiologică, la Teleorman două şcoli postliceale din Alexandria
şi Roşiorii de Vede au fost incluse în scenariul galben, conform anexei la decizia CJSU.