Școlile se închid de miercuri! Cât timp vor sta elevii acasă?
Școli închise martie 2020 coronavirus. Școli se vor închide de miercuri. Elevii vor sta acasă până pe 22 martie. ”Suspendarea cursurilor s-ar putea prelungi”, a spus Ludovic Orban.
UPDATE: Premierul Ludovic Orban a anunţat luni decizia de suspendare a cursurilor în învăţământul preuniversitar, pe o perioadă limitată, în perioada 11 martie- 22 martie inclusiv.
”Am luat decizia de suspendare a cursurilor în învăţământul preuniversitar, pe o perioadă limitată, în perioada 11 martie- 22 martie inclusiv. Această măsură este cu caracter preventiv. La baza ei au stat mai multe consideraţii Primul argument este o creştere a riscului de intrare în ţară a persoanelor din zone cu o largă răspândire a virusului. Se
El a explicat că decizia este luată pentru 8 zile pentru a vedea evoluţia în ceea ce priveşte numărul de diagnostice.
”Grija noastră este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare, care ar putea apărea în cadrul cursurilor care se organizează la şcoală”, a afirmat Orban.
UPDATE: Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a decis, în urmă cu puțin timp, conform unor informații primite de STIRIPESURSE.RO, ca toate școlile din România să se închidă începând de miercuri, 11 martie, pentru o săptămână.
Școli închise martie 2020 coronavirus. Surse autorizate au anunțat că școlile se vor închide de marți, 10 martie 2020, până după Paște, conform digi24.ro.
În acest an, Paștele pică pe data de 19 aprilie. Așadar, elevii ar urma să stea acasă aproape o lună jumate.
Raed Arafat propune închiderea unităților școlare publice din învățământul preșcolar (grădinițe), primar, gimnazial, liceal, post liceal și profesional, începând din data de 10.03.2020 până la data de 21.04.2020.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Închiderea şcolilor începând cu data dde 10 martie și până pe 21 aprilie, pe fondul înmulțirii cazurilor de infecţie cu coronavirus, este doar una din propunerile Grupului de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, grup condus de Raed Arafat, făcută azi către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă
Ludovic Orban, premierul interimar, spune că măsura închiderii școlilor e în analiză, nu poate fi luată ușor. „O măsură de închidere a școlilor perturbă și privează elevii în ceea ce privește derularea serviciului educațional. Este o măsură care trebuie pregătită. Puneți-vă întrebarea ce fac copiii care rămân acasă. Există în fiecare familie un membru care să îi supravegheze, dacă nu îi mai ducem la școală? Astfel de măsuri trebuie luate după o analiză serioasă. Avem ca punct de analiză din nou acest punct la discuția de astăzi. Dar nu se pot lua măsuri fără analize serioase. Avem doar 15 cazuri din care 5 s-au vindecat”, a declarat Ludovic Orban, premier interimar, upă ședința conducerii PNL.
Raed Arafat a mai propus o serie de măsuri care îi vizează pe studenți și pe elevii școlilor postliceale, cum ar fi sistarea stagiilor în spitale pentru cursanții școlilor postliceale. De asemenea, unităților de învățământ li se recomandă organizarea de cursuri la distanță, dacă există această posibilitate.
Primarul general, Gabriela Firea, a pledat luni pentru închiderea şcolilor şi grădiniţelor, în contextul primelor cazuri de coronavirus din Capitală.
"Acestea (şcolile- n.r.) sunt în administrarea primăriilor de sectoare. Discuţiile sunt pro şi contra în societate. Putem să nu închidem nicio şcoală, nicio grădiniţă şi să aşteptăm să vedem ce se întâmplă. Este şi această variantă susţinută public de foarte multe persoane. Dar putem să fim preventivi, responsabili şi înţelepţi, să închidem şcolile şi grădiniţele. Şi vă spun şi de ce, care este pericolul: domnul care a venit din Italia, de la Roma(...), nu a intrat imediat în izolare, s-a întâlnit cu nişte persoane. Când a rămas la domiciliu izolat, s-a întâlnit cu prietena, cu fiica şi cu prietenul fiicei. Prietena este şi ea bolnavă, a avut test pozitiv de ieri, este internată. Îi doresc multă sănătate, dar şi ea este la serviciu şi s-a întâlnit cu toţi colegii. Acei colegi au copii, părinţi. Vă daţi seama ce înseamnă o adevărată anchetă epidemiologică?", a declarat ea în cadrul comandamentului de urgenţă convocat la sediul Primăriei Capitalei.
Primarul general a mai spus că sunt multe autorităţi care "se tem să ia măsuri dure, pentru că se tem să fie criticate".
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela a declarat în conferința de presă de dumincă noaptea, de la sediul ministerului, că în ședința de luni a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență va fi analizată suspendarea cursurilor în școli.
„Vizavi de suspendarea cursurilor școlii, acest lucru va fi analizat în ședința de mâine (n.r luni). Cu privire la școli, ca să fiu mai exact. Așa cum știți este decisă o măsură împreună cu doamna ministru (n.r ministrul Educației, Monica Anisie) și cu toți colegii din Comitetul Național, în prezent, dacă un singur caz apare într-o școală, cursurile sunt suspendate la toată școala. Dumneavoastră m-ați întrebat la școli în general, la plural, și v-am spus ca să se știe că acest lucru îl discutăm mâine (n.r. luni). Dar să știe părinții, că dacă un singur caz apare într-o școală (…) să știe și directorii, se suspendă cursurile la întreaga școală”, a afirmat Marcel Vela.
Duminică la prânz Raed Arafat a anunțat Procedura privind criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ, în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19.
Primarul general al Capitalei vrea închiderea şcolilor. Ar fi un element de precauţie suplimentară, spune Gabriela Firea. Posibilitatea închiderii școlilor, în contextul epidemiei de coronavirus, va fi discutată în cadrul unei noi reuniuni a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, luni, de la ora 16.00.
”(...) Aş pleda pentru închiderea şcolilor. Ca primar general sunt obligată să nu mă suprapun cu decizii locale peste deciziile luate la nivel naţional. Inima îmi spune că ar fi un element de precauţie suplimentară. Mai bine să luăm măsuri care poate, la un moment dat, sunt considerate exagerate decât să fim puşi în situaţia în care să nu fim pregătiţi, poate, pentru un val mai mare de îmbolnăviri" a declarat aceasta aseară, la Antena 3.
Pentru închiderea școlilor, ca măsură preventivă, a pledat și Traian Băsescu.
”Încă sunt cazuri izolate, dar după părerea mea va fi o epidemie. M-aş bucura să nu am dreptate. Dacă ar fi în puterea mea aş suspenda orice activitate în şcoli şi universităţi pentru două săptămâni”, a declarat fostul președinte, la B1TV.
În România au fost confirmate, până acum, 15 infecții cu coronavirus. Cinci dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale și credibile, scrie digi24.ro.
Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministrului Educaţiei şi Cercetării suspendarea cursurilor timp de două săptămâni pentru a preveni răspândirea coronavirusului şi afirmă că autorităţile publice locale trebuie să respecte legea privind dotarea şcolilor cu materiale igienico-sanitare nu doar în situaţii de criză, ci permanent.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
”Infecţia cu Coronavirus reprezintă o reală urgenţă naţională care trebuie gestionată cu responsabilitate de către Guvernul României, pentru a preveni instaurarea pandemiei pe teritoriul ţării noastre. Având în vedere faptul că elevii îşi petrec până la 7 ore zilnic la şcoală, se impune suspendarea cursurilor timp de două săptămâni pentru a preveni răspândirea Coronavirus. Această măsură preventivă trebuie asumată ţinând cont de faptul că şcolile din România nu dispun de resursele igienico-sanitare şi nici de o cultură a siguranţei pentru ca acest virus să nu fie răspândit”, afirmă elevii.
Ei amintesc că, în ultimele două săptămânii, au fost înregistrate cazuri de Coronavirus în unităţile de învăţământ preuniversitar din România, iar dacă s-ar decide asupra suspendării cursurilor doar după confirmarea virusului, ”această măsură ar denota iresponsabilitate din partea decidenţilor din domeniul educaţiei”.
De asemenea, afirmă că autorităţile publice locale trebuie să respecte legea privind dotarea şcolilor cu materiale igienico-sanitare nu doar în situaţii de criză, ci permanent, în vederea protejării tuturor elevilor din România.
”Mai mult decât atât, este regretabil faptul că această măsură se regăseşte pe agenda decidenţilor atât de târziu, având în vedere faptul că epidemia de Coronavirus este un subiect discutat pe agenda globală încă din luna ianuarie a acestui an. Siguranţa elevilor trebuie prioritizată, iar Consiliul Naţional al Elevilor susţine digitalizarea procesului educaţional prin metode de tipul cursurilor desfăşurate virtual, în absenţa oricărui pericol. În comunităţile şcolare din întreaga ţară se resimte nesiguranţă şi lipsă de încredere, fapt care ne determină să credem că această criză naţională nu este propice unui mediu sigur de învăţare şi dezvoltare, care ar trebui centrat pe nevoile elevilor din România”, subliniază reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.
”Reprezentanţii elevilor din România nu sunt specialişti în problematici ce ţin de securitatea naţională, însă, având în vedere răspândirea Coronavirus pe teritoriul României, solicităm ministrului Educaţiei şi Cercetării suspendarea cursurilor timp de două săptămâni ca o măsură preventivă absolut necesară în situaţia de faţă. Trebuie să recunoaştem: şcolile din România, în care nu avem hârtie şi săpun în grupurile sanitare, nu sunt pregătite pentru a face faţă acestei situaţii tensionate. Este necesară o gestionare eficientă a situaţiei de către Guvernul României, care să aibă ca obiectiv protejarea cetăţenilor”, a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Monica Anisie, afirmat, duminică, 8 martie, că autorităţile nu au luat în calcul, până în prezent, ideea închiderii unităţilor şcolare şi a celor de învăţământ superior şi face un apel la autorităţile locale să doteze şcolile cu săpun şi dezinfectant.
„Nu am luat în calcul suspendarea sau închiderea unităţilor de învăţământ sau a universităţilor pentru că în afara cazurilor de la Timişoara nu avem niciun alt caz confirmat” a declarat Monica Anisie duminică, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.
Aceasta a precizat că trei elevi din Timiş şi un elev din Hunedoara au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19.
În ceea ce priveşte modul în care ar urma să fie recuperate cursurile care au fost suspendate, ministrul Educaţiei Naţionale a precizat că va avea discuţii cu specialiştii din Ministerul Educaţiei dar şi cu reprezentanţii unor ONG-uri pentru a stabili modul în care elevii ar urma să recupereze.
„Dacă vom avea foarte multe cazuri, o să găsim o soluţie de realizare şi a cursurilor în sistem online, dar la momentul acesta nu avem decât patru cazuri confirmate – 3 elevi din Timiş şi unu din Hunedoara. Sunt convinsă că lucrurile se vor stabiliza la Timiş având în vedere că unitatea de învăţământ a fost închisă şi sper că se vor relua cursurile în curând” a mai spus Monica Anisie.
Acesta a precizat că s-a elaborat o procedură împreună cu Ministerul Sănătăţii, conform căreia în cazuri de confirmare a prezenţei unor bolnavi Inspectoratele Şcolare şi Direcţiile de Sănătate Publică judeţene pot dispune suspendări de cursuri.
„Aş face un apel la calm, pentru că nu este cazul deocamdată, să ne alarmăm. Fac un apel a autorităţile publice locale să trateze cu atenţie şcolile, doteze cu săpun, cu dezinfectant, cu tot ceea ce trebuie pentru a preveni cazurile de îmbolnăvire” a mai spus Ministrul Educaţiei.