Consilierii locali din oraș au votat, în ședința CL din data de 21 februarie, un proiect privind acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuți, începând cu data de 1 martie 2019.

Citeste si: Ramona Gabor, viață de lux! Cum a fost surprinsă într-o vacanță din Thailanda?

Cei care beneficiază de acest stimulent sunt părinții/părintele copilului/copiilor nou- născuți pe raza administrativ teritorială a orașului Abrud și care au domiciliul în această zonă cu minim trei ani de zile înainte de naștere, iar nașterea să fie înregistrată la maternitatea din cadrul Spitalului Orășenesc "Dr.

Alexandru Borza" Abrud sau pe teritoriul României și care au venitul net mediu lunar pe membru de familie de până la 530 de lei, scrie alba24.ro.

Actele necesare pentru a lua acest stimulent sunt următoarele:

-cerere tipizată (vezi aici modelul)

-actul de identitate al părinților (original și copie) și a celorlalți membri ai familiei (certificatele de naștere ai copiilor familiei, acte de identitate)

-certificatul de naștere al copilului (original și copie) sau după caz biletul de ieșire din spital/certificat medical constatator al nașterii emis de către unitatea medicală.

Citeste si: Un celebru actor român a locuit 5 ani în Christchurch, orașul lovit de atentatul terorist

-veniturile anterioare depunerii cererii respectiv: venituri salariale, drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, indemnizații, alocații și ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligații legale de întreținere și alte creanțe legale, cu excepția: venit minim garantat, alocației pentru susținerea familiei, alocației de stat pentru

copii, bugetului personal complementar lunar și a prestațiilor sociale, burselor școlare, stimulentului educațional, sprijinului financiar "Bani de liceu", veniturilor obținute din activitățile cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, sumelor ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

-adeverință eliberată de Agenția Națională de Administrare Fiscală
extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar, după caz

Stabilirea dreptului pentru acordarea stimulentului financiar se face prin dispoziție a primarului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii. Stimulentul financiar se acordă persoanei solicitante prin casierie sau prin virament bancar în contul personal, numai după aprobarea bugetului.

Condiții de acordare:

-se acordă o singură dată pentru fiecare nou-născut, pe bază de cerere

-cel puțin un părinte are domiciliul pe raza administrativ-teritorială a orașului Abrud, stabilit cu minim 3 ani de zile înaintea nașterii copilului și domiciliază în fapt pe raza orașului Abrud

Citeste si: Blestemul „Beverly Hills 90210”! Richard Erdman a MURIT! Este al treilea star din film care moare în ultimele două săptămâni

-nașterea s-a înregistrat în maternitatea din cadrul Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza" Abrud sau pe teritoriul României

-venitul net mediu lunar pe membru de familie să se situeze până la 530 lei

-dosarul cu actele doveditoare este acceptat numai dacă este complet

-la depunerea dosarului, beneficiarul este obligat să prezinte actul de identitate și certificatul de naștere al copilului, ambele în original

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

-domiciliul se probează cu actul de identitate sau cu adeverință de la SPCLEP Abrud

Citeste si: Ziua Eroilor Turci- Ceremonie de comemorare! Excelenţa Sa, Füsun Aramaz, ambasadorul Republicii Turcia în România a ţinut un discurs emoţionant!

-termenul de depunere a dosarului este de 45 de zile de la nașterea copilului

Nu beneficiază de prevederile proiectului persoanele care:

-nu se încadrează în criteriile de eligibilitate

-au depus un dosar incomplet sau actele care fac obiectul dosarului nu sunt valabile

-nu au respectat termenul de depunere a cererilor


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si