”Circulația pe Valea Oltului se va închide începând de luni, dar numai pe timp de zi. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a venit cu această precizare astăzi, chiar de la fața locului, după ce anunțul inițial a înfuriat șoferii din întreaga țară, în special pe transportatori. Ministrul a promis că porțiunea de drum va fi închisă doar pentru o lună de zile, apoi circulația va fi reluată. Chiar și așa, reacțiile negative nu au întârziat să apară, sunt afectați atât transportatorii navetiști, comercianții, cât și turiștii”, a spus Christian Sabbagh.

Între opt iulie și nouă august circulația pe cei opt kilometri dintre Boița și Lazaret pe DN7 va fi restricționată total, între orele șase și douăzeci. Totul se întâmplă pentru că sunt programate lucrări de defrișare pe lotul doi al autostrăzii Sibiu-Pitești

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu bebelușul. Cei doi au ales un nume biblic, cu totul special- wowbiz.ro

Oficialii au asigurat că dimineața și după amiaza locuitorilor și angajaților din zonă le vor fi create culoare de a trece prin zona cu restricții

Mai marii țării promit că drumul va fi închis doar o lună de zile, iar compania care se ocupă de lucrări nu va întârzia. Reprezentanții CNAIR au transmis și o listă cu rute ocolitoare pentru acest segment de drum. În replic, transportatorii avertizează că închiderea circulației pe Valea Oltului va duce la întârzieri semnificative în livrarea mărfurilor, iar costurile cu rutele alternative vor duce la scumpiri.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si