În cazul declanşării grevei de către mecanicii de reparaţii, întregul sistem al metroului va mai funcţiona o zi sau două, după care metroul se va închide, a adăugat preşedintele Unităţii – Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi.
Citeste si: Metrorex: „Trenul deraiat în ianuarie e și acum agățat pe pereți. Nu-l putem da jos”
„Metroul va circula o zi-două, după care, ca urmare a faptului că nu se fac intervenţiile, reparaţiile şi toate celelalte, vom trage trenurile pe dreapta şi se închide metroul. Să nu uităm că în conformitate cu legea, nu numai ei, ci şi noi toţi ceilalţi avem dreptul la grevă de solidaritate, care, ce-i drept, nu poate să depăşească opt ore, dar o facem cu brio”, a comentat Ion Rădoi.
Citeste si: Viorica Dăncilă: „Am călătorit cu transportul în comun. Un bilet cu metroul costă 2 lei”
Lucrătorii de la uzina de reparaţii pentru metrou sunt angajaţi ai companiei Alstom, a precizat, pentru AGERPRES, preşedintele USLM.