"Nu ştiu dacă este vorba de o stare de urgenţă, dar vorba de măsuri care să fie luate suplimentar din cauza creşterii numărului cazurilor, asta este posibil. Noi tot timpul am zis că este posibil ca să se ia măsuri locale, măsuri zonale care să fie intensificate, iar controalele să fie intensificate pentru că trebuie să controlăm această creştere.(...) Nimeni nu a vorbit concret de o stare de urgenţă sau nimeni nu a spus- sau cel puţin nu am auzit eu- că va fi instituită o stare de urgenţă.

Trebuie să fie totuşi instituite unele măsuri pentru că unele prefecturi au început să le instituie, unde cifra este mai mare, incidenţa e mai mare, să instituie nişte reguli judeţene, locale, în anumite localităţi şi ne putem aştepta să crească astfel de măsuri.(...) La acest moment nu se discută de închidere sau de lockdown, cum ziceţi, în acest moment nu", a declarat presei dr. Raed Arafat.

Raed Arafat: Populaţia trebuie să respecte regulile

Şeful DSU a spus că în această perioadă este foarte importantă cooperarea populaţiei, care trebuie să păstreze regulile de distanţare şi cele de igienă.

"Fără discuţie aceste măsuri sunt necesare şi cea mai necesară este colaborarea oamenilor, precum purtarea măştii, respectarea regulilor de distanţare şi acesta este cel mai important lucru.(...) Dacă asta nu se rezolvă, atunci degeaba luăm măsuri dacă oamenii nu le respectă.

Oamenii trebuie să lase la o parte semnele de întrebare care au fost puse de unii şi de alţii, care nu ştiu ce motive au avut în spate ca să ducă aceste campanii împotrivă, şi să asculte totuşi recomandările care vin oficial, care vor să rezolve această problemă. Oamenii ar trebui să fie echipă cu noi, o echipă în care noi să lucrăm împreună cu ei", a arătat Arafat.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Raed Arafat
Raed Arafat

Şeful DSU a mai spus că într-adevăr toamna apar virozele şi gripele şi că tocmai de aceea este foarte important ca populaţia să poarte mască şi să respecte normele de igienă personală.

"Problema gripei sezoniere este că se combină cu prezenţa acestui virus şi normal că persoanele vulnerabile sunt vulnerabile şi la unul şi la altul, iar asta pune viaţa lor în pericol mai mare. De aici noi insistăm pe partea de prevenire şi vaccin. Totuşi purtarea măştii previne şi gripa sezonieră şi riscul de infectare, aşa că revenim la purtarea măştii şi igienă, care sunt mai importante", a declarat Raed Arafat.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si