Aici, fetița a eliminat un tifon, cel mai probabil uitat în corpul ei în urmă cu un an, când a fost operată de apendicită.

Mama fetiței a declarat că fetița a început să aibă dureri foarte puternice pe 19 ianuarie. A doua zi, fetița a ajuns la urgențe, la Sinaia, unde medicii i-au pus o perfuzie, i-au făcut analize și a rezultat că are o infecție.

Fetița a primit antibiotic, însă se simțea din ce în ce mai rău, iar medicul a informat părinții că trebuie să dea copilei antibiotic intravenos. "Am fost la urgențe din nou pentru că fetița era rău. Am fost la spital, i s-a pus perfuzie, nu și-a mai făcut efectul. Mi s-a spus că are infecție foarte puternică. Am plecat la Pediatrie Sinaia. Aici, medicul de gardă a confruntat analizele și mi-a zis că are o infecție foarte mare și părerea lui este să plecăm mai departe. Am plecat la Brașov. Am ajuns la Brașov la primire urgențe. Avea senzații dese să urineze. Era albă ca varul, tremura, transpira și nu mai putea de durere", a declarat mama fetiței, Maria Marcu.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Aici, fetița a eliminat un tifon, iar medicii au găsit și extras un al doilea tifon. Mama spune că tifonul a fost uitat la operația de apendicită pe care copila a suferit-o anul trecut. Luni, fetița va fi operată la Brașov pentru a fi curățată. "Suntem terminați. Este un caz aparte de tot în România. A ieșit prin uretră tifonul. Medicii de la Brașov au confirmat că este un tifon uitat la operație, ea a fost operată la Spitalul Sinaia de apendicită, anul trecut.

Este practic al doilea caz în România, medicilor nu le-a venit să creadă. La început mi s-a spus că este ceva introdus. Nu credea nimeni că s-a putut întâmpla ce s-a întâmplat. A fost noroc că tifonul a fost foarte steril, astfel nu s-a întâmplat nenorocirea. Au confirmat doctorii că este uitat tifonul de la operația de apendicită. Corpul nu produce tifon, altă operație nu a avut, de introdus nu se putea introduce. Sunt clipe de coșmar pentru un copil de 11 ani. Mi-e teamă, dar am încredere în Dumnezeu și în doctori. Copilul meu luptă și o iubește Dumnezeu. Va fi bine", a adăugat mama copilei.

Conducerea spitalului din Sinaia nu a putut fi contactată până la această oră. Mama copilei nu știe încă dacă se va îndrepta împotriva medicilor care i-au operat fetița de apendicită.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si