Delia Săndulachi, corespondent Kanal D, ne aduce mai multe informații:
Gospodinele pregătesc sarmale pentru credincioșii care vor lua parte la hramul Sfintei Parascheva
„Se muncește la foc continuu, la acest cămin de bătrâni, din Iași pentru că peste doar 24 de ore aceste sarmale trebuie să fie pregătite pentru a fi împărțite pelerinilor. Sunt bucătăresele, dar și beneficiari ai centrului care și-au dorit să dea o mână de ajutor și să vină în sprijinul pelerinilor, care poate au petrecut multe ore pe drum și la rândul către raclă.
Aici, de exemplu, se pregătesc peste 200.000 de sarmale. Este o cantitate foarte mare, dar și ingredientele sunt pe măsură. Vorbim de o tonă și jumătate de varză murată, 320 de kilograme de carne, 80 de orez și peste 150 de kilograme de ceapă.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Dincolo de ingrediente, secretul delicioaselor sarmale stă în cantitatea pregătită. Gospodinele spun că orice mâncare făcută în cantități mari este întotdeauna mai gustoasă. După ce vor fierbe în tihnă, timp de 4-5 ore la foc mic, sărmăluțele vor fi gata.
Acestea vor fi împărțite, mâine, pelerinilor pentru a-și astâmpăra foamea.”, transmite Delia Săndulachi, corespondent Kanal D.