Se repetă spectacolul din tur? Manchester United - FC Barcelona, cel mai așteptat meci din Europa League
Manchester United - FC Barcelona este cel mai așteptat meci din play-off-ul pentru optimile Europa League. Manșa retur este programată joi, de la ora 22:00, și promite spectacol, după ce în partida tur scorul a fost 2-2.
În confruntarea de săptămâna trecută, FC Barcelona a deschis scorul în minutul 50, prin Marcos Alonso, dar englezii au preluat rapid conducerea, după reușita lui Rashford din minutul 52 și autogolul lui Kounde din minutul 59. Egalarea a fost adusă de Raphina în minutul 76.
Ce va fi joi? Este așteptat un nou meci spectaculos, în condițiile în care se întâlnesc două echipe obișnuite să înscrie mult, care au o calitate peste medie în linia de atac. Manchester United nu a mai învins-o pe FC Barcelona într-un meci oficial de aproape 15 ani. Ultimul succes datează din aprilie 2008, când englezii s-au impus cu 1-0. De atunci au mai fost cinci meciuri oficiale, iar catalanii au câștigat de patru ori, în timp ce remiza a fost înregistrată săptămâna trecută.
Chiar și așa, Manchester United a reușit să schimbe părerea bookmakerilor după partida tur și este favorită să obțină calificarea în optimi, conform cotelor la pariuri sportive fotbal. Englezii au cota 1.70 să se califice, iar FC Barcelona are abia cota 2.05.
Cât privește rezultatul 1X2, victoria lui Manchester United are cota 2.30, egalul are cota 3.40, în timp ce un succes al catalanilor are cota 3.00.
Ambele echipe sunt într-o formă bună înaintea acestui duel. Echipa lui Xavi conduce în clasamentul din La Liga cu 59 de puncte, opt peste Real Madrid.
În schimb, Manchester United este pe locul trei din Premier League, departe de lupta pentru titlu dar cu șanse bune să termine în primele patru și să joace în sezonul următor din Champions League.
Formația de pe Old Trafford are opt meciuri la rând în toate competițiile fără înfrângere.
Ultimul eșec datează din luna ianuarie, când a fost învinsă de liderul Arsenal Londra. În schimb, FC Barcelona stă și mai bine și are nu mai puțin de
18 meciuri la rând fără înfrângere. Ultimul eșec datează din octombrie 2022, contra lui Bayern Munchen. În seria de 18 meciuri au fost înregistrate doar două remize.
Așadar, se anunță un duel echilibrat, motiv pentru care nu ar fi surprinzător ca rezultatul de la pauză să fie egal, ținând cont de miza foarte importantă pe care această partidă o are. Cota pentru această selecție este 2.15.
Se întâlnesc două echipe obișnuite să marcheze
Meciul tur a fost foarte interesant și a arătat și calitățile ofensive pe care Manchester United și FC Barcelona le au. De fapt, ambele sunt obișnuite să înscrie în mod constant, iar FC Barcelona a punctat de fiecare dată în ultimele 18 partide. Catalanii au al doilea atac din La Liga, cu 45 de goluri marcate în 22 de partide.
United stă și ea foarte bine din acest punct de vedere și are 25 de partide la rând cu gol marcat. Ultima dată când formația lui Ten Hag nu a simțit gustul golului a fost în octombrie 2022, contra lui Newcastle United. În aceste condiții, cei care cred că se vor marca cel puțin patru goluri, așa cum s-a întâmplat în tur, au la dispoziție cota 3.25 pentru selecția Peste 3.5 goluri.
Xavi: "Sunt mulțumit de rezultatul de egalitate. E dificil, pentru că suntem Barcelona, dar am jucat cu o echipă de un nivel spectaculos, una dintre cele mai bune din Europa, cu un bloc foarte puternic. Am reușit să ne ridicăm intensitatea la nivelul lor, chiar am dominat uneori. Am dat dovadă de caracter, am progresat psihic și, în acest sens, cred că am fost foarte buni. Nu am reușit să câștigăm, dar am făcut meci nul și vom vedea ce se întâmpla în retur".
Erik ten Hag: "A fost fault clar la Marcus Rashford. Putem discuta dacă a fost în careu sau nu, dar cu siguranță era cartonaș roșu pentru Kounde. Da, l-am întrebat pe arbitru de ce nu a dat nimic. Mi-a zis că era în afara careului și că nu e fault. Era în poziție bună, și el, și asistentul, dar aveam și VAR-ul. Nu e bine, a
fost o decizie proastă. Nu pot să înțeleg. Poate au fost impresionați de presiunea pusă de Barcelona, dar nu pot arbitra așa la cel mai înalt nivel. Faza cu Rashford era la 2-1 pentru noi, momentul era în favoarea noastră și schimba total cursul jocului".