In articol:
În comuna Șinteu din Bihor localnicii s-au trezit cu noaptea în cap și, după ce s-au îmbrăcat în costume populare, au ieșit la câmp. Astăzi a debutat oficial Secerișul, așa că ritualul din străbuni trebuie respectat cu sfințenie. Ca totul să fie ca la carte, înainte de a începe munca, bărbații și-au ascuțit coasele.
A început Secerișul. Localnicii din Bihor sărbătoresc tradiția
Și cum ziua de coasă se anunță una dificilă, bărbații au făcut un picnic bogat chiar în mijlocul câmpului.
„Slănină de casă de la Șinteu, de la Huta, avem pâine de secară cârnați, bineînțeles tot de casă, de la noi avem și lapte bătut”.
Nu au lipsit nici muzica și voia bună.
Între timp, femeile din comunitate, îmbrăcate în porturi populare, au decorat cu flori batoza veche de peste 100 de ani care urma să macine cerealele.
„O împodobim cu flori de sezon”.
Apoi, bărbații au intrat rând pe rând în lanul de secară. Regula este ca fiecare să își aleagă câte o holdă și să cosească doar în perimetrul său.
În final mănunchiurile ajung în batoza care, spun localnicii, este mai eficientă decât combina modernă de recoltat.
Comunitatea de slovaci din Șinteu este cea mai mare din vestul țării. Deși sunt vremuri demult apuse, oamenii vor să transmită generațiilor mai tinere un mesaj important: să nu-și uite obiceiurile străvechi.