Unii nu concep să își înceapă ziua fără să savureze o cafea, alții acuză dureri de cap după doar câteva guri. Și de o parte și de cealaltă există studii care scot în evidență beneficiile dar și contraindicațiile consumului de cafea.
De ce acționează cafeaua diferit asupra organismului? Pentru că ea conține cofeină, care are efect de stimulent. Dar nu este singura substanță din cafea care are acest rol.
Consumul de cafea reduce riscul de Alzheimer și Parkinson
O serie întreaga de studii au scos la iveală beneficiile cafelei pentru sănătate. E important de subliniat că în majoritatea cazurilor, beneficiile au fost strict legate de prezența cofeinei, iar testele în care a fost folosită cafea decofeinizată nu au fost eficace.
Primul și cel mai important beneficiu este legat de scăderea riscului apariției de Alzheimer. Specialiștii au comparat grupul consumatorilor de cafea în cantitate moderată – 3 până la 5 cești pe zi – cu grupul celor care nu beau deloc sau beau în cantitate mică, de maximum două cești pe zi. Rezultatele au arătat că în cazul băutorilor de cafea posibilitatea să dezvolte Alzheimer mai târziu în viață este mult mai mică decât în cazul celor care nu beau cafea sau beau foarte puțină.
Și în prevenirea maladiei Parkinson consumul de cafea s-a dovedit benefic. Concluzia derivă dintr-un studiu în care subiecții au fost băutori de cafea (în cantitate moderată de 3 până la 5 cești pe zi) și cei care nu beau cafea. Cercetarea a arătat că există o relație invers proporțională între cantitatea pe care subiecții o beau zilnic și posibilitatea acestora de a dezvolta maladia Parkinson.
Deloc de neglijat, cafeaua este preferată pentru performanțele cognitive pe care le realizează cel care o consumă. Cafeau stimuleză memoria, ține simțurile treze, de aceea în sesiune devine cea mai bună prietenă a studenților. Și nu doar atât. Tot studii au demonstrat că oamenii care beau cafea în mod regulat au înregistrat performanțe mai bune decât nebăutorii în ceea ce privește, de exemplu, viteza de reacție, memoria și raționamentele în susținerea unor idei.
Veți observa că multe dintre calmante conțin cofeină, substanța activă din cafea. Cofeina în sine nu are proprietăți analgezice, însă produce o reacție care are ca efect creșterea absorbiției calmantelor, mai ales în cazul pacieților cu migrene.
Cafeaua protejează ficatul și reduce riscul apariției cancerului hepatic primar. Condiția este să fie consumată cu regularitatea și în cantitatea potrivită.
Și vezica biliară beneficiază de pe urma consumului de cafea. S-a constatat o incidență mai scăzută a calculilor biliari și a bolilor vezicii biliare atât pentru bărbați cât și pentru femei.
Efectul antioxidant este bine cunoscut. Cafeaua conține, între altele, antociani și polifenoli, compuși care împiedică deteriorarea celulelor. Studii comandate de companiile mari care prelucrează cafeaua arată că dintre toate metodele de preparare, espresso este cea care acționează mai puternic ca și antioxidant.
Cafeaua, între dependență și pericol mortal pentru gravide
Consumul de cafea produce modificări ale somnului și poate da stări de nervozitate. Aceste efecte sunt rezultatul acțiunii cofeinei, dar în cantitate mare. Anxietatea și iritabilitatea sunt puse pe seama consumului exagerat de cafea. Uneori apar însă și ca urmare a abstinenței, de aici și concluzia unor că ar crea dependență consumul de cafea. Studii aprofundate care să demonstreze existența acestei dependențe nu sunt însă.
Consumul la ore înaintate poate provoca insomnie unor persoane, din cauza efectului cofeinei asupra organismului. O concluzie cel puțin interesantă a tras Travis Bradberry în lucrarea sa 'Inteligența emoțională 2.0'. El susține că un consum mare de cafea poate duce la o diminuare a inteligenței emoționale.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Cafeaua nu este recomandată persoanelor care au probleme gastrointestinale – gastrită, colită sau ulcer de exemplu. Și asta pentru că poate deteriora mucoasa organelor interne. Controverse au apărut și în ceea ce privește substanțele rezultate din prăjirea cafelei. Specialiștii au numărat peste o mie, iar dintre acestea, 19 au fost catalogate ca agenți cancerigeni. Alți cercetători au dus mai departe analiza și au concluzionat că, dintre aceștia, mulți există în stare naturală și nu ar trebui considerați cancerigeni pentru om.
Tot pe seama cofeinei este pusă și creșterea tensiunii arteriale și de aici riscul de hipertensiune. Medicii au recomandat celor aflați în această grupă de risc să fie precauți în consumarea cafelei.
Sunt medici care interzic cu desăvârșire gravidelor să bea cafea în timpul sarcinii, alții acceptă o cantitate mică. De unde această precauție – moleculele de cofeină sunt foarte mici, pot penetra placenta și ajung în sângele copilului. Cum organele acestuia nu sunt suficient dezvoltate pentru a fi pe deplin funcționale, cofeina nu poate fi metabolizată și deci nu poate fi eliminată. Ea rămâne în sângele celui mic și se acumulează pe măsură ce mama bea cafea zi de zi. Efectul apare imediat la copil: ridicarea pulsului pe durate mari de timp. Un studiu realizat în Danemarca a concluzionat că un consum ridicat de cafea în perioada sarcinii crește semnificativ riscul ca bebelușul să moară. Se refereau specialiștii danezi la un consum de 7 sau 8 cești de cafea zilnic.
Cafea cu cofeină vs. cafea decofeinizată
Dat fiind că toate aceste concluzii grave au fost puse în mare parte pe seama prezenței și efectelor cofeinei, a fost supusă testelor și cafeaua decofeinizată. Însă și aceasta a fost considerată cu risc pentru sănătatea gravidelor atunci când pentru extragerea cofeinei au fost folosiți solvenți chimici. Impactul acestor substanțe chimice este încă în cercetare, în încercarea de a fi eliminat.
De aceea, când vă doriți să savurați o cafea ar trebui să o faceți cu moderație. Ca în orice alt domeniu, excesul dăunează și poate avea efecte grave asupra organismului. Iar când știți că vă face rău cofeina dar vreți totuși să vă bucurați de gustul cafelei, recomandat e să apelați la un produs decofeinizat.