In articol:
Horaţiu Potra a fost eliberat marți de judecătorii din Ploiești, sub control judiciar, după ce procurorii au solicitat arestarea sa preventivă. În fața instanței, Potra s-a prevalat de dreptul la tăcere. Inculpatul pe numele căruia a fost emisă, duminică seară, o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, a rămas în custodia poliţiei după expirarea acesteia.
Citește și: Ce spune Călin Georgescu despre imaginile cu el și Horațiu Potra- FOTO
După ce iniţial a declarat că îl ştie doar din auzite, "ca toată lumea", Călin Georgescu a trebuit să recunoască faptul că îl cunoaşte personal și s-a întâlnit cu Horaţiu Potra.
Călin Georgescu susţine că fotografiile incriminatoare au fost făcute în urmă cu mai mulţi ani şi a negat că s-ar fi întâlnit recent cu acesta.
Citeste si: Instagram, Facebook și WhatsApp au picat în această seară! Probleme majore pe platformele Meta- kanald.ro
Citeste si: Ce se întâmplă cu soțul Ancăi Molnar, după jumătate de an de la moartea make-up artistei?- wowbiz.ro
Ce au găsit procurorii la locuințele lui Horațiu Potra
Procurorii şi poliţiştii din Prahova au efectuat, luni, mai multe percheziţii în Ilfov, Sibiu şi Bucureşti, în dosarul în care a fost reţinut Horaţiu Potra.
La locuințele lui Potra, s-ar fi găsit suma de 1,7 milioane dolari, iar ulterior, într-un alt seif, 500 de mii de dolari, conform Antena 3.
Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, descinderile au avut într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.
Mascații au descins nu doar la locuinţele deţinute de Potra, ci şi în alte spaţii "în care se presupune că au existat întâlniri între acesta şi alte persoane bănuite de implicare în săvârşirea acestor infracţiuni".
"În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 7/8 decembrie, inculpaţii P.H. şi L.A.F. şi alte persoane se deplasau spre Municipiul Bucureşti, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora", se arată în comunicatul menţionat.
Știre în curs de actualizare