Șeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, face un anunț ăe rețelele de socializare cu privire la situația actuală creată de Rusia.
„Estimările care anunțau iminența unei invazii a forțelor Federației Ruse în Ucraina s-au confirmat. Escaladarea recentă a conflictului ruso-ucrainean a adus cele două state în faza luptei armate. Această agresiune împotriva Ucrainei reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor de drept internațional.”,
se arată în prima parte a mesajului șefului Statului Major al Apărării Daniel Petrescu.
Citeste si: Pericol de accident nuclear. Rusia invadează Ucraina din Belarus către Cernobîl
Acesta a spus că acțiunile agresive ale Rusiei au determinat Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) să manifeste o mobilizare și o apărare colectivă.
Mesajul șefului de Stat Major al Apărării
„Comportamentul agresiv al Federației Ruse a deteriorat fundamental situația regională de securitate. În acest context, determinarea statelor membre NATO pentru apărarea colectivă se manifestă, în prezent, la un nivel nemaiîntâlnit în istoria de peste șapte decenii a Alianței.”, a spus șeful Statului Major al Apărării.
Președintele Republicii Moldova a decis joi, să solicite aprobarea Parlamentului pentru declararea stării de urgență, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, în contextul invaziei din Ucraina.
Iată ce presupune starea de urgenţă declarată în Republica Moldova!
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Președintele Klaus Iohannis, discuție telefonică cu Volodimir Zelenski: „Vom oferi Ucrainei asistență umanitară”
„Am stabilit că guvernul va cere Parlamentului să declare stare de urgență”, a anunțat Maia Sandu.
Ea le-a cerut cetățenilor moldoveni din Ucraina să se întoarcă în țară.
„Solicit cetățenilor Republicii Moldova care se află în vizită sau ședere în Ucraina să se întoarcă acasă.
Toate punctele de trecere a frontierei sunt deschise și funcționează în regim extins, cu echipe suplimentate. Mai multe curse cu destinația Ucraina au aterizat azi la Chișinău.