Senatoarea Diana Șoșoacă, recent exclusă din formațiunea politică AUR, a fost protagonista unui nou scandal în direct la TV. De data aceasta, s-a certat cu jurnalistul Grigore Cartianu.
Senatoarea Diana Șoșoacă a părăsit o emisiune TV, marți seara, după ce a intrat în coliziune verbală cu jurnalistul Grigore Cartianu.
Rețeta audienței este garantată cu Diana Șoșoacă în studioul unei televiziuni. Scandalul de ieri a avut loc în cadrul unei emisiuni de la Realitatea Plus, iar cei doi s-au contrazis pe mai multe teme, inclusiv problema minerilor din Valea Jiului.
Citeste si: Cine este, de fapt, mama Dianei Șoșoacă. Ce meserie are femeia
Diana Șoșoacă: Am fost bătută şi de jandarmi şi de mineri
Scandalul dintre Diana Şoşoacă şi Grigore Cartianu a plecat de la acţiunile publice ale senatoarei, inclusiv de la situaţia minerilor din Valea Jiului. Şoşoacă a declarat că a participat la mineriada din 25 septembrie 1991, unde a fost bătută de mineri şi de jandarmi, potrivit Adevarul.ro.
„Vorbeşte un om care a fost bătut şi de jandarmi şi de mineri. Îmi aduc foarte bine aminte, că aveam 15 ani jumătate, când eram cu capul în jos şi mi se dădea efectiv în spate cu bate am observat nişte pantofi de lac. Minerii nu au pantofi de lac, deci cine era acolo între minerii aceştia? Aia a fost o lovitură de stat, şi-au bătut joc de mineri”, a spus Diana Șoșoacă.
În momentul în care Grigore Cartianu a vrut să intervină în dialogul cu senatoarea Diana Şoşoacă, aceasta a intrat într-un conflict direct cu jurnalistul şi totul a degenerat. Senatoarea a intervenit în dialogul cu jurnalistul: „ Am să vă rog să vă limitaţi limbajul, dacă tot sunteţi jurnalist. Mie nu îmi spuneţi că sunt neadevăruri !”, a spus Şoşoacă.
Citeste si: VIDEO- Senatoarea Diana Șoșoacă, un parlamentar prezent la toate protestele
"Sunteţi o nesimţită. O nesimţită ordinară!”
Diana Şoşoacă l-a acuzat pe Cartianu că este plătit de USR. „Asta e o calomnie!” a replicat jurnalistul. Punctul culminant a fost atunci când Diana Şoşoacă a citit un articol din presă despre Grigore Cartianu, unde se spunea că jurnalistul „îşi trage rădăcinile” din fosta Securitate şi că „de-a lungul timpului a supt de la Voiculescu, apoi de la Patriciu, acum a devenit mulgătoarea USR.
„Nu vă e ruşine să invocaţi aceste minciuni? Cum adică Securitate? Sunteţi o nesimţită. O nesimţită ordinară!” a spus vădit nervos Grigori Cartianu, timp în care au început să vorbească unul peste celălalt. În cele din urmă, Diana Șoșoacă a părăsit studioul TV.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.