Proiectul de lege iniţiat de USR de înfiinţare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu – DIIM (DNA-ul Pădurilor) a fost votat în Senat cu 119 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 11 abţineri.

S-au abţinut la acest vot senatorii UDMR.

Uniunea Salvaţi România transmite că ”votarea proiectului de lege înseamnă un moment istoric pentru combaterea infracţionalităţilor de mediu din ţara noastră”.

“Mafia din domeniul mediului din România este un lucru cert, reliefat în cifre- 20 de milioane de metri cubi ce dispar din pădurile României, 25.000

de morţi anual din cauza poluării, infringement pe deşeuri care ne va costa sute de milioane de euro anual, gropi de gunoi care sunt adevărate bombe ecologice, albii ale răurilor distruse de balastiere ilegale. Ce a făcut statul român împotriva acestei mafii până acum? Aproape nimic- doar câteva dosare pe infracţionalitate forestieră, cu un volum total departe de dimensiunea prejudiciului şi ZERO dosare pe restul infracţiunilor de mediu. Din aceste motive am iniţiat înfiinţarea DIIM şi mă bucur că, începând de astăzi, mafia mediului are ca adversar o instituţie specializată, cu personal pregătit corespunzător”, a declarat senatorul USR Allen Coliban, preşedintele Comisiei pentru Mediu, iniţiator al proiectului de lege.

Citeste si: Cătălin Predoiu a demis conducerea penitenciarului care l-a eliberat pe bărbatul care a incendiat o fată de 17 ani din Mehedinți

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Proiectul USR de înfiinţare a unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, “DNA-ul Pădurilor”, ar urma să fie o structură specializată de parchet, pe modelul DIICOT, care să aibă în competenţă investigarea infracţiunilor de mediu, şi a cărei activitate va fi prezentată Parlamentului, periodic, prin rapoarte.

Potrivit USR, şi Consiliul Uniunii Europene a recomandat ţării noastre, prin Raportul pentru România al Grupului de lucru privind chestiuni generale, inclusiv evaluare (GENVAL), înfiinţarea unei structuri speciale de magistraţi profesionalizaţi în domeniul combaterii infracţiunilor împotriva mediului.

Citeste si: Orban: CNSU a decis prelungirea stării de alertă pe tot teritoriul ţării pentru 30 de zile

”Infracţiunile de mediu ne revoltă atunci când devin ştiri de ultimă oră, dar mult prea rar corelăm aceste fapte cu repercusiunile directe asupra vieţii şi sănătăţii noastre. Dar atunci când media de vârstă tindă să scadă sau copiii dezvoltă unele afecţiuni atipice, ar trebui să ne amintim că tăierile ilegale de copaci, poluarea mediului şi afacerile cu deşeuri prost gestionate produc profit cu un preţ mult prea mare: viaţa noastră”, a declarat senatorul USR George Dircă, unul dintre iniţiatorii legii.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Dexametazona, primul medicament împotriva covid-19, anunţă cercetători britanici

Potrivit USR, anual, dispar peste 20 milioane de metri cubi de lemn din ţara noastră. Volumul de lemn recoltat fără acte din păduri s-a dublat între 2014 şi 2018, dar numărul dosarelor penale legate de aceste infracţiuni trimise în instanţă s-a redus cu aproape 50% între 2016 şi 2019.

Propunerea legislativă a fost depusă în data de 9 martie 2020 în Parlament şi a fost iniţiată de parlamentarii USR din Comisiile pentru Mediu şi Juridice: Stelian Ion, Silviu Dehelean, Daniel Popescu, Cornel

Zainea, George Dircă, Mihai Goţiu şi Allen Coliban.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si