Septembrie 2019. Cum va fi vremea în prima lună de toamnă
Florinela Georgescu, director Meteorologie Operaţională în cadrul ANM, a vorbit despre faptul că, în ultima perioadă, luna septembrie a devenit, din punct de vedere meteorologic, ultima lună de vară, înregistrându-se temperaturi ridicate şi precipitaţii puţine.
"Septembrie, de câţiva ani, a început să semene cu ultima lună de vară decât cu prima lună de toamnă. Este foarte bine şi ar fi bine ca şi turismul nostru să profite pentru că, din păcate, am senzaţia că litoralul nu profită de vremea bună. Dacă vrei să te duci undeva nu mai ai unde pentru că după jumătatea lunii septembrie se închid hotelurile. În ultimii ani s-a conturat acest tablou, al unui septembrie care mai poate fi, de fapt, sfârşitul verii", a explicat Florinela Georgescu, pentru dcnews.ro.
Astăzi, vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în sudul ţării. Cerul va fi variabil, iar în a doua parte a zilei la munte sunt prognozate ploi în averse şi descărcări electrice.