Serena Williams, după victoria cu Halep: Cel mai bun meci al meu din acest turneu

Serena Williams a afirmat, marţi, că a reuşit cel mai bun meci din actuala ediţie a Australian Open împotriva Simonei Halep.

" Cu siguranţă, cred că acesta este cel mai bun meci din acest turneu şi, evident, a trebuit să mă lupt cu numărul doi din lume. Ştiam că trebuie să joc mai bine şi asta am făcut, aşa că sunt încântată. Am urmărit-o şi sunt sigură că şi ea a făcut la fel. Simt că aceasta este o oportunitate atât de bună pentru mine, trebuie doar să dau totul.

Am avut o pauză competiţională incredibil de lungă şi de grea. Şi astfel, sincer, sunt fericită de fiecare victorie pe care o obţin", a declarat ea.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-3, 6-3, de Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, în sferturile de finală ale Australian Open.

Serena Williams, după victoria cu Halep: Cel mai bun meci al meu din acest turneu
Serena Williams, după victoria cu Halep: Cel mai bun meci al meu din acest turneu

Serena Williams va evolua în semifinale cu japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3

Williams a condus din primul set în meciul cu Simona Halep, mai întâi cu 2-0, după un break în ghemul secund, dar, rispind câteva puncte uşoare, americanca şi-a cedat serviciul în ghemul următor. Halep a egalat la 2, scor la care Willims şi-a făcut din nou serviciul şi a revenit la conducere.

Într-un ghem disputat, ce de-al şaselea, românca a ratat două ocazii de a face 3-3, iar Williams s-a desprins, la 4-2, după un nou break. Avantajul acestei pauze a fost suficient pentru ca Serena Williams să câştige primul set, cu 6-3, după 36 minute.

Serena Williams conduce cu 9-2 în întâlnirile cu Halep, ultima victorie aparţinându-i româncei, scor 6-2, 6-2, în finala turneului de la Wimbledon, din 2019.

În acelaşi an, cele două jucătoare s-au întâlnit şi la Australian Open, când Williams a câştigat în trei seturi, scor 6-1, 4-6, 6-4, în optimile de finală.

Citeste si: Simona Halep, meci de infarct în turul 2 la Australian Open. A revenit de la 2-5 în setul decisiv. Cu cine joacă următorul meci


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...