Serviciul militar obligatoriu ar putea fi reintrodus în România. ,,Dacă nu vom reface rezerva Armatei României pe principiile voluntariatului, atunci va trebui să reintroducem serviciul militar obligatoriu''
Potrivit fostului reprezentant al Comandamentului NATO, Virgil Bălăceanu, în cazul în care rezerva Armatei nu va fi refăcută pe principiul voluntariatului, trebuie reintrodus serviciul militar obligatoriu.
Potrivit lui Virgil Bălăceanu, nu există o armată în timp de pace, care să nu aibă rezervă. În acest sens, Virgil Bălăceanu a venit cu exemplu, și anume Ucraina. Acesta a spus că "nu ar fi rezistat dacă nu avea rezerva, care înseamnă completarea unităţilor".
Forțele de apărare israeliană au mobilizat peste noapte 300.000 de rezerviști
Totodată, Virgil Bălăceanu a declarat faptul că, la această oră, forțele de apărare israeliene au mobilizat peste noapte 300.000
de rezervişti. În evidența acestora sunt aproximativ 500.000.
Virgil Bălăceanu a spus că o direcție spre succes o reprezintă refacerea rezervelor, pe principiul voluntariatului, prin rezervă voluntară, sau prin serviciul voluntar soldat în termen.
"E nevoie şi de pregătirea rezervei operaţionale, cei care au îndeplinit stagiul militar până în 2007. Toate aceste probleme sunt cuprinse, ca amendamente, la legea de pregăire a populaţiei pentru apărare.
Întrebaţi-i şi dvs pe parlamentari de ce o lege care este absolut necesară privind refacerea rezervei armatei României încă circulă în procedură inter-instituţională de mai bine de doi ani, se fac trei ani", a spus Virgil Bălăceanu.
"Dacă nu vom reface rezerva Armatei României pe principiile voluntariatului, atunci va trebui să reintroducem serviciul militar obligatoriu, iar o asemenea decizie nu poate fi amânată în perspectiva următorilor cinci ani.
Credeţi că vom avea vreun partid politic care în programul electoral să pună problema reintroducerii serviciului militar obligatoriu? Exclud o asemenea posibilitate, pentru că ar însemna un dezastru la alegeri", a arătat Virgil Bălăceanu.
Serviciul militar obligatoriu poate fi reintrodus obligatoriu
De asemenea, acesta a menționat faptul că, după alegeri, partidele care vor fi câștigătoare, vor fi obligate, în cazul în care Armata Română nu va avea rezerva refăcută, să decidă reintroducerea serviciului militar obligatoriu.
"La ora actuală noi avem sub 2.000 de rezervişti voluntari, Polonia are 38.000 de rezervişti", a afirmat Bălăceanu, precizând că "la ora actuală se încearcă încadrarea tuturor tinerilor care au fost selecţionaţi ca rezervişti voluntari", potrivit Primanews.ro