Sf. Ilie 2023. Ce nu ai voie să faci pe 20 iulie? Este cruce roșie în calendarul ortodox
Sf. Ilie 2023. Sfântul Ilie se sărbătorește în fiecare an pe data de 20 iulie. Iată care sunt cele mai importante tradiții din această zi sfântă!
Sf. Ilie 2023. Anul acesta, Sfântul Ilie este prăznuit pe data de 20 iulie. Această sărbătoare este marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox.
În această zi, tradiția spune că de Sf. Ilie se mănâncă primele roade ale verii, nuci și mere. Consumul lor este interzis până în această zi, pentru a nu aduce grindina asupra pomilor și pentru a nu pune în primejdie recoltele.
De asemenea, în această zi, femeile de la sate culeg busuioc și îl duc la biserică. Acestea îl așează pe icoane. Femeile trebuie să pregătească pachete pe care le vor da apoi de pomană pentru sufletul copilașilor morți devreme. Mai mult decât atât, ss pot împărți fructe, flori de câmp, apă și alte bucate.
Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau și dădeau de pomană merele căzute. Bisericile sunt pline, acum cu bucate pentru pomenirea morților. La casele gospodarilor sunt organizate praznice.
În tradiția populară se spune că, Sfântul Ilie mână un car de foc în timpul furtunilor și trimite fulgere și tunete în special către cei păcătoși.
În moși strămoși se spune că în această zi vor seca alunele și toate poamele vor fi viermănoase. De ziua lui, Sfântul Ilie umblă să trăsnească dracii.
În această zi l-a lovit așa de rău pe Tartorul dracilor, încât i-a scos un ochii. De atunci se spune că sunt bani de aur pe Pământ, căci ochiul căzând pe jos, s-a prefăcut în ban de aur.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citește și: Sf.Ilie 2023. Ce nu se face sub nicio formă în această zi de mare sărbătoare?
În ajunul Sf. Ilie fetele se duceau în timpul nopții pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă.
Dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi. Astfel, dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.
În această zi de sărbătoare, oamenii nu lucrează, pentru a nu cădea grindina.
De asemenea, nu se mănâncă mere, pentru ca grindina să nu fie de mărimea acestora. Tot de Sfântul Ilie, femeile merg la biserică și dau de pomană pentru morți din roadele gospodăriei. În dimineața Sf. Iliei se culeg plante de leac, în special busuioc.
Acestea se pun la uscat, iar femeile duc busuiocul la biserică pentru a fi sfințit.
Ulterior, întoarse acasă îl pun pe foc. Cenușa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice, De Sf. Ilie, românii își amintesc și de sufletele morților, în special de sufletele copiilor adormiți.
Femeile chemau copiii străini sub un măr, pe care îl scuturau și dădeau de pomană merele căzute.
Bisericile sunt pline, acum cu bucate pentru pomenirea morților. La casele gospodarilor sunt organizate praznice.Rugăciunea către Sfântul Ilie pentru îndeplinirea dorinţelor se citeşte între 00:00 şi 03:00, atunci când porţile cerurilor sunt deschise.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
"Depărtează de la noi, preamărite proorocule, prin mijlocirea ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu; apără orașele, satele și țara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli și răni aducătoare de moarte, de neînțelegeri între frați, de năvălirea asupra noastră a altor neamuri și de războiul cel dintre noi. Prin rugăciunile tale, preamărite, întărește poporul nostru binecredincios și ajută-l în toate faptele lui bune.
Mijlocește, proorocule al lui Dumnezeu, păstoriților noștri râvna fierbinte către Dumnezeu, purtare de grijă pentru mântuirea sufletească a păstoriților, înțelepciune în purtare și învățătura, cucernicie și tărie în ispite; judecătorilor dăruiește-le nepărtinire și lepădare de pofta câștigurilor, dreptate și milă față de cei obijduiți; tuturor cârmuitorilor purtare de grijă față de supuși, milă și dreaptă judecată, iar dreptcredincioșilor supunere și ascultare față de cârmuitori, cum și îndeplinirea cu sârguință a tuturor îndatoririlor lor; ca astfel, în pace și cucernicie, să petrecem veacul acesta.
Să ne învrednicim de împărtășirea bunătăților celor veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!"