
1 din 2 | Sfânta Ana 2024

2 din 2 | Calendar ortodox
Află când se sărbătorește Sfânta Ana în Calendarul ortodox!
În fiecare an, pe 9 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Sfinții Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria. Această zi este un prilej de pomenire și cinstire pentru cei care au fost binecuvântați să aducă pe lume pe cea care va deveni Maica Domnului și a Mântuitorului Iisus Hristos.
De asemenea, pe 25 iulie, în Calendarul ortodox este prăznuită Adormirea Sfintei Ana.
Viața Sfinților Ioachim și Ana
Sfânta Ana a fost fiică de preot, iar Sfântul Ioachim a făcut parte din neamul regelui David. Într-o societate iudaică unde a avea copii era considerat un semn de binecuvântare divină, Ioachim și Ana s-au confruntat cu stigmatul de a fi fără copii timp de mulți ani. Acest lucru i-a făcut pe cei din jur să-i privească ca pe o familie blestemată.
Citește și: Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Minunea nașterii Fecioarei Maria
După ani de rugăciuni arzătoare și neîncetate, Dumnezeu le-a ascultat cererile și le-a dăruit o fiică, pe Fecioara Maria. Aceasta a venit ca o binecuvântare târzie, dar prețioasă, după ce Ioachim și Ana și-au păstrat credința și devotamentul față de Dumnezeu pe parcursul celor 30 de ani de încercări.
Ce sfinți mai sunt prăznuiți pe 9 septembrie în Calendarul ortodox?
Pe lângă Sfinții Ioachim și Ana, în această zi sunt pomeniți și alți sfinți importanți, cum ar fi Sfântul Onufrie, Chiriac de la Tazlău, Sfântul Cuvios Mucenic Severian și Sfântul Hariton. Acești sfinți sunt amintiți pentru viețile lor de sfințenie și sacrificiu în slujba lui Dumnezeu.

Calendar ortodox
Tradiții și obiceiuri de Sfinții Ioachim și Ana
Sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana este însoțită de numeroase tradiții și obiceiuri religioase:
- Este interzis ca femeile să spele în această zi, considerându-se o lipsă de respect față de mama Fecioarei Maria. Se crede că femeile care nu respectă această tradiție vor sărăci.
- Copiii sunt îndemnați să nu-și supere părinții, iar părinții să nu-și supere copiii, pentru a nu o mânia pe Sfânta Ana.
- Munca la câmp și orice activitate gospodărească sunt interzise, cei care nu respectă această regulă fiind considerați expuși la pericole.
- Femeile însărcinate sunt încurajate să meargă la biserică pentru a se ruga pentru o sarcină ușoară și fără complicații.
- Este bine să oferiți cadouri copiilor din familii nevoiașe, în cinstea Sfintei Ana.
Citește și: Brâul Maicii Domnului, adus în Capitală. Eveniment religios major pentru credincioși
Rugăciunea făcătoare de minuni către Sf. Ana
Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul şi pământul cu toate cele ce sunt într-însele; Dumnezeule, Cel ce ai zis făpturilor Tale să crească şi să se înmulţească, Tu cel ce ai binecuvântat pe Sara, soţia lui Avraam, şi la bătrâneţile ei a născut pe Isaac, şi ai dăruit Anei, ce era stearpă, pe Samuil Prorocul şi alţi copii, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu, şi nu mă lăsa să rămân pururea de ocară şi urgie oamenilor.
Adonai, Doamne Savaot, Tu Care ştii ocara nerodirii mele, dezleagă-mi durerea inimii mele, deschide pântecele meu, şi pe cea neroditoare arat-o roditoare cu Atotputernicia Ta... Şi orice voi naşte: fecior ori fecioară, o voi închina Sfinţiei Tale cu toată inima, dăruind-o Bisericii Tale pentru a-Ți sluji pururea acolo. (Sursa: doxologia.ro)Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.