Sfânta Irina 2023. Pe ce dată pică sărbătoarea? Care este semnificația sărbătorii?
Sfânta Irina 2023. Sărbătoarea Sfânta Irina este una dintre cele mai importante sărbători religioase din luna mai. Iată pe ce dată pică și care este semnificația sărbătorii!
Sărbătoarea Sfintei Irina are dată fixă, astfel că se sărbătorește în fiecare an pe aceeași dată.
Sfânta Irina este sărbătorită în fiecare an pe data de 5 mai în Biserica Ortodoxă. Este una dintre cele mai iubite sfinte din calendarul creștin-ortodox.
Sfânta Mare Muceniță Irina a fost o creștină din secolul al IV-lea, fiica regelui Licinius din Maghedon, care a trăit în Persia. La naștere, ea a primit numele de Penelope, dar și-a schimbat numele când a devenit creștină.
Pentru că era de o frumusețe aparte, tatăl ei a decis să o protejeze și a crescut-o izolată de lume. La vârsta de șase ani tatăl ei i-a zidit un turn unde a trimis-o să locuiască departe de lume în multe camere. Alături de aceasta se aflau 13 fecioare, o învățătoare pe nume Caria și un bătrân înțelept pe nume Apelian. Sfânta Mare Muceniță Irina era însoțită mereu de cele 13 frumoase fecioare.
Sfânta Mare Muceniță Irina și-a dedicat viața lui Iisus Hristos și a refuzat toate persoanele care au venit să o pețească. Sfânta Irina a avut într-o noapte un vis în care i s-a arătat îngerul lui Dumnezeu care i-a spus următoarele cuvinte: „ Penelope, de-acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina („pace”), şi vei fi multora scăpare şi adăpostire şi prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea”.
Apelian i-a povestit Sfintei Mari Mucenițe Irina despre Mântuitorul Iisus Hristos și a primit Taina Botezului de la Sfântul Timotei, care era ucenicul Sfântului Apostol Pavel. Pentru că nu a vrut să renunțe la credința în Iisus Hristos, Sfânta Mare Muceniță Irina a fost supusă la nenumărate chinuri și torturi.
Prin darul ei minunat pe care l-a primit de la Dumnezeu, Sfânta Mare Muceniță Irina a reușit să îl convertească pe tatăl ei, regele Licinius, la creștinism.
A reușit să supraviețuiască tuturor torturilor la care a fost supusă de către ceilalți regi și a fost de fiecare dată nevătămată. Pentru îndârjirea și credința în Dumnezeu de care a dat dovadă multe persoane au ales să îi urmeze calea cea dreaptă.
După ce a fost eliberată Sfânta Muceniță Irina a umblat prin cetate unde a săvârșit minuni. A mers și în alte cetăți unde a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu. A fost supusă în continuare la nenumărate chinuri pentru acestea și de fiecare dată a scăpat nevătămată ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Sfânta Mare Muceniță Irina s-a stins din viață într-un sicriu și i-a poruncit lui Apelian să îl închidă. După patru zile, când ceilalți au deschis sicriul, au văzut că trupul sfintei nu mai este în el. Se spune că așa a slăvit-o Dumnezeu pe Sfânta Mare Muceniță Irina în veci.