Sfântul Andrei 2019. Ce este interzis să faci în această zi
Sfântul Andrei 2019. Ortodocșii îl cinstesc astăzi, 30 noiembrie, pe Sfântul Andrei, cel care este considerat și ocrotitorul românilor, el fiind numit "Cel dintâi chemat", pentru că a răspuns primul chemarii lui Hristos la apostolat.
Author: Raluca Ionita sâmbătă 30 noiembrie 2019 , 15:10
Cu o noapte înainte de Sfântul Andrei creștinii cred că apar strigoii. Aceasta fiind noaptea în care se crede că se fac farmece, că se poate afla cum va fi vremea pentru anul viitor sau în care fetele își visează ursitul.
Noaptea de Sfântul Andrei maie ste considerată specială și pentru că este considerat hotarul dintre cele văzute și nevăzute.
Sfântul Andrei 2019. Ce este interzis să faci în această zi
Sfântul Andrei 2019. Potrivit credinței populare, sărbătoarea bisericească a Sfântului Andrei ține până la prânzul zilei de 30 noiembrie, după acest moment fiind îngăduit să se lucreze.
În alte zone, nu era voie să muncești întreaga zi, iar cei care încălcau această poruncă riscau să se îmbolnăvească, să aibă amețeli, să îi doară capul, să se înece, să fie arși cu apă fiarta, să fie bântuiți de strigoi, să aiba coșmaruri, să fie atacați pe drum de animale ori să le mănânce lupii vitele.
Sfântul Andrei 2019. Rugăciunea pe care trebuie să o spui sâmbătă
„Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotinţă, în chip nenumărat le săvârşim.
Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea.
Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin”.