Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi (sau Dimitrie Basarabov) a trăit în secolul al XIII-lea, în vremea țaratului vlaho-bulgar. S-a născut în satul Basarabi (în Bulgaria de azi). Moaștele sale se găsesc în Catedrala Patriarhală din București, drept pentru care, datorită evlaviei credincioșilor de aici, Sfântul a primit și numele de Ocrotitor al Bucureștilor.

Sfântul Dimitrie cel Nou 2020 este săbătorit în calendarul ortodox pe 27 octombrie 2020

Prăznuirea Sfântului Dimitrie cel Nou se face pe 27 octombrie.

Sfântul Dimitrie cel Nou a trăit în secolul al XIII-lea. S-a născut în satul Basarabi, lângă Rusciuc (Ruse, în Bulgaria de azi) aflat pe marginea râului Lom, în vremea țaratului vlaho-bulgar al lui Petru și Ioniță Asan. A fost o vreme păstor. Îmbrățișând însă viața monahală, a intrat într-o mânăstire orânduită într-o peșteră din apropierea locului său de origine (mănăstirea mai există și în zilele noastre). Nevoindu-se cu post, rugăciune și priveghere, s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Cunoscându-și dinainte ceasul morții, și-a ales ca mormânt un loc apropiat, între două pietre unde singur s-a dus și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Mai multe nu se cunosc despre viața Sfântului, care ar fi rămas necunoscut dacă nu ar fi fost descoperit din mila lui Dumnezeu.

Citeste si: Sfântul Dumitru 2020. A început pelerinajul la moaștele Sf. Dimitrie cel nou

Sfântul Dimitrie cel Nou 2020: După mai multă vreme, crescând apele râului Lom, s-a surpat malul de lângă peșteră și au căzut mai multe pietre din stâncă, între care cele între care se aflau moaștele Sfântului, care au căzut în apă. Iar după o vreme, Sfântul s-a arătat unei fete bolnave, zicându-i să-l scoată din apă, iar el o va tămădui. Copila a zis părinților ei, care au mers împreună cu preoți și cu o mulțime mare de oameni, au aflat moaștele oamenilor neputrezite și luminate.

Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou

Știrea despre aflarea moaștelor Sfântului s-a răspândit repede, astfel că domnitorul de atunci al Țării Românești a trimis mai mulți preoți și boieri ca să le ia și să le aducă la biserica de la Curtea domnească. Însă nevoind atunci Sfântul să meargă la București, după ce au mers o vreme, în dreptul unei fântâni, moaștele s-au făcut foarte grele și nu au mai putut fi mutate. Atunci, punând moaștele Sfântului într-un car la care au înjugat doi junci neînvățați, i-au lăsat să meargă unde vor voi, iar aceștia s-au întors în satul Basarabi. Întorcându-se trimișii la București și povestind cele întâmplate, domnitorul Țării Românești v a trimis atunci bani și s-a ridicat o biserică în cinstea Cuviosului Dimitrie acolo, unde au fost așezate și moaștele Sfântului, făcând multe minuni.

Sfantul Dimitrie cel Nou
Sfantul Dimitrie cel Nou

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO- Pelerinaj în pandemie. Coadă la Sfântul Dumitru

În vremea războiului între Imperiul Rus și cel Otoman, între 1769-1774, cucerind rușii întreaga zonă, au ajuns și în câteva sate de peste Dunăre, între care și Basarabi, de unde moaștele Sfântului au fost luate de generalul Piotr Saltîkov spre a fi duse în Rusia.

Însă un creștin din Țara Românească, Hagi Dimitrie, le-a cerut de la general ca răsplată și răscumpărare pentru cele suferite în timpul războiului. Generalul a dăruit atunci moaștele Sfântului Țării Românești, fiind primite de mitropolitul de atunci, Grigorie al II-lea al Ungrovlahiei și de tot poporul cu mare cinste. Moaștele Sfântului au fost așezate în Catedrala mitropolitană a Ungrovlahiei, la București, unde se găsesc până astăzi. În vremea aceea, pentru rugăciunile Sfântului, a încetat nu doar războiul, ci și o epidemie de ciumă ce se pornise în acea vreme. Mâna dreaptă a Sfântului a fost trimisă însă la Kiev.

În timpul Primului Război Mondial, în perioada ocupației germane, mai mulți soldați bulgari au încercat să ia moaștele Sfântului din catedrală, pentru a le duce în Bulgaria. Dar aflând bucureștenii, s-a făcut tulburare mare în oraș, astfel încât chiar germanii au dat dispoziții ca aliații lor bulgari să înapoieze moaștele Sfântului.

Minunile săvârşite de Sfântul Dimitrie cel Nou

Sfântul Dimitrie cel Nou 2020: Mai multe din aceste minuni s-au petrecut și cu moaștele sale, încă de când erau încă la Basarabi. Căci din prea multa evlavie către sfântul, mai mulți credincioși și credincioase au încercat să fure părticele din acestea, fie nu s-au putut mișca din loc, fie au rămas ca împietriți, pentru că sfântul nu voia să îngăduie asemenea lucruri, astfel că numai după ce și-au cerut iertare de la Sfântul Dimitrie au putut pleca vindecați.

Citeste si: Târgul de Sfântul Dumitru va fi deschis la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" până duminică

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Sfantul Dimitrie cel Nou
Sfantul Dimitrie cel Nou

Un episcop de Preslav, pe nume Ioanichie, îmbolnăvindu-se greu, a fost adus la biserica Sfântului și, adus fiind de cei care îl purtau în vremea Sfintei Liturghii, după trei ceasuri s-a ridicat sănătos, putând să umble singur.

Sfântul Dimitrie cel Nou 2020: De asemeni, de când moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost aduse la București, Cuviosul Dimitrie a făcut multe minuni, aducând vindecări, ocrotind orașul și dăruind multe binecuvântări celor ce se închină cu credință la Sfintele sale Moaște.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si