Sfântul Dumitru 2022, calendar ortodox: Tradiţii şi obiceiuri româneşti
Sfântul Dumitru 2022, calendar ortodox. Sfântul Dumitru este una din sărbătorile importante din luna octombrie. În calendarul creltin-ortodox, praznicul Sfântului Dumitru este marcat cu cruce roșie.
Sfântul Dumitru 2022, calendar ortodox. Potrivit tradiției populare, Sfântul Dumitru este considerat patronul păstorilor, cel care desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele.
Din acest motiv se spune că ciobanii află de ziua Sfântului Dumitru cum va fi iarna.
Astfel, pe 26 octombrie este prăznuit Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, iar pe data de 27 octombrie este prăznuit Sfântul Dimitrie Basarabov.
Sfântul Dimitrie Izvorător de Mir a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu. Acesta era fiul voievodului cetății Tesalonicului. El a fost botezat în taină de părinții săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creștinilor.
Sfântul Dumitru era învățat de către părinții lui, în cămara cea ascunsă a palatului lor, tainele sfintei credințe, milostenia către cei săraci și facerea de bine către cei ce aveau nevoie.
Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Sfântul Dumitru
Acestei sărbători îi sunt specifice o serie de tradiţii şi superstiţii pe care mulţi credincioşi le respectă cu sfinţenie pentru a le merge bine şi a fi feriţi de cele rele.
Una dintre superstițiile în care oamenii cred spune că în această zi căldura intră în pământ, iar gerul începe să-și arate colții. Credința
populară susține că Sfântul Dumitru usucă toate plantele si dezfrunzește codrul, fiind cel care “descuie iarna”.
În această zi, gospodinele merg cu bucate la biserică pe care, apoi, le împart pentru sufletele celor trecuţi în nefiinţă. Femeile trebuie să împartă copiilor fructe uscate, covrigi, mere și nuci. În anumite zone ale țării, pentru sufletul celor morți, se împarte grâu fiert în lapte și colivă.
La sărbătoarea Sfântului Dumitru NU ai voie să coși fiindcă altfel nu te vei mărita în veci.
Se spune că cei care vor respecta cu sfințenie această sărbătoare vor fi feriți de boli sau lovituri. Totodată, de Sfântul Dumitru nu ai voie să folosești pieptănul, în caz contrar, vei atrage necazuri și primejdii.
În Bucovina, se crede că cine seamănă usturoiul după Sfântul Dumitru va avea parte numai de ghinioane tot anul.
În Dobrogea, în această zi, tinerii se întâlnesc la casa unuia dintre ei, de unde pornesc prin sat cântând din fluiere și cavale. Unul dintre tineri se îmbracă precum o cadână. Obiceiul se mai numește și,,datina Saiegiilor.''
În regiunea Olteniei, oamenii cred că doar dacă vei respecta toate tradițiile acestei sărbători vei fi într-adevar protejat de necazuri și primejdii.
La sărbătoarea Sfântului Dumitru nu este bine să te cerți cu cineva sau să te superi pe cei apropiați. De asemenea, ai voie să ceri bani sau să pretinzi lucruri, dacă te-ai oferit să ajuți pe cineva.