Potrivit oamenilor legii, a fost deschisă o anchetă pentru a stabili cu exactitate care a fost cauza decesului bărbatului și împrejurările în care a avut loc teribilul accident, potrivit News.ro.
Ce au transmis autoritățile?
„Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că, un bărbat de 61 de ani, din localitatea Cernisoara, care conducea un microbuz de transport călători în municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce ar fi oprit în staţie, un pasager de 77 de ani, din localitatea Scundu, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut pe
culoarul microbuzului, decedând”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Vâlcea. Potrivit sursei citate, un echipaj medical a ajuns de urgență la fața locului. Decesul bărbatului a fost declarat pe loc. Trupul neînsuflețit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru a fi efectuată necropsia.
Citește și: Un copil de 12 ani, inconștient în urma unui accident cu 3 mașini în Prahova. Elicopterul SMURD, chemat de urgență
Șoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest și rezultatul a fost negativ. Polițiștii fac în continuare cercetări pentru a stabili cauzele și circumstanțele în care a ajut loc teribilul accident.
Accident cumplit în Sibiu. Cel puțin trei oameni au murit. Un tânăr de 15 ani, în stare gravă
Cel puțin trei persoane au decedat în urma unui accident cumplit produs între două mașini sâmbătă dimineața în județul Sibiu, la intersecția dintre Cisnădioara și drumul Sibiu – Rășinari.
Un accident îngrozitor s-a produs sâmbătă dimineață, 10 iunie, în județul Sibiu, soldat cu cel puțin trei victime.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: O femeie care a cumpărat un dulap vechi de pe Facebook a rămas fără cuvinte când a văzut ce se afla în interiorul acestuia- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
UPDATE. Un tânăr de 15 ani se află în stare gravă după accident.
A fost resucitat și scos din stopul cardio-respirator. Alte două persoane se află la spital.
Citește și: S-a izbit de un stâlp de iluminat, apoi s-a răsturnat, în timpul examenului auto
Conform presei locale, accidentul s-a produs la intersecția dintre Cisnădioara și drumul Sibiu – Rășinari.
Traficul este blocat complet la ora transmiterii acestei știri.
ISU Sibiu: Patru oameni încarcerați
În accident au fost implicate două mașini, patru persoane fiind încarcerate.
ISU Sibiu intervine de urgență la fața locului, potrivit Ora de Sibiu.
Citeste si: Ce a pățit mama Geta? Getuța i-a trimis un pachet cu bunătăți mamei sale! "Dumnezeu să-ți dea sănătate și să te ferească de rău!"- kfetele.ro
Citeste si: Emilia Ghinescu: "Mă retrag în mine atunci cand mi-e dor". Artista își deschide inima în fața fanilor. Ce sentimente o încearcă- radioimpuls.ro
Citeste si: Câți bani pierde România din PNRR. Boloș explică de ce s-a blocat cererea 3 de plată: „CE a suspendat azi 400 de milioane de euro”- antena3.ro
„Intersectie DJ 106A (Sibiu – Paltinis) cu DJ 106D (Sibiu – Cisnadioara), trafic blocat total din cauza producerii unui accident rutier in care sunt implicate 2 autoturisme”, a transmis Elena Welter, purtător de
cuvânt al IPJ Sibiu.
„ISU Sibiu intervine de urgență la intersecția DJ 106A (Sibiu – Paltinis) cu DJ 106D (Sibiu – Cisnadioara), la un accident rutier. La fața locului sunt mobilizate o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și ATPVM. De asemenea la fața locului sunt și două echipaje SAJ dintre care unul cu medic. Din primele informații, sunt implicate în accident 4 persoane încarcerate. Intervenția este în desfășurare, revenim cu informații.
La fața locului se deplasează și echipajul SMURD cu medic”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU, Andreea Ștefan.
Citește și: Scene șocante în trafic! O femeie ţinută ostatică a fost salvată de o poliţistă după ce a trecut pe roşu la semafor: „Ajută-mă!”