Drumul pana la grote taie suflul: pe frigul naprasnic, staretul Manastirii Stanisoara urca apasat pana pe creasta stancii singuratice. Aici, la adapostul pietrei, candva aveau salas doi sfinti.
Povestea calugarilor ce-aveau sa devina sfinti n-are nimic de-a face cu luxul de care se bucura reprezentanti ai preotimii de azi...Tare demult, in veacul al XVI-lea, dupa mai multi ani de calugarie la Manastirea Cozia, cuviosii Neofit si Meletie a plecat sa se roage in pustiu.
Marturiile sfinteniei lor sunt multe: pe cea mai mare dintre ele o avem sub ochi!
-Vedeti iese din stanca asta apa. Asta este minune de la Dumnezeu pe care a facut-o la rugaciunea Sfantului...
Un izvor miraculos infrunta de sute de ani timpul.
Mos Spiridon: Sfantul Meletie avea canon sa aduca apa mai sus la pestera in fiecare zi si se ducea, cobora pe aici pe undeva jos la apa.
Nu putine au fost ispitele si greutatile pustniciei. Nimic nu i-a intors din drum pe slujitorii Domnului de-odinioara. Hrana si-o gasea in roadele padurii.
Arhimandrit Laurentiu Popa, staret Manastirea Stânisoara: Viata e mai grea, e mai aspra acolo. Nu ai foc, nu ai caldura, nu ai, dar il are pe Dumnezeu si Dumnezeu le completeaza pe toate celelalte.
Sfintii Neofit si Meletie de la Manastirea Stânishoara au fost canonizati anul acesta si sunt pomeniti pe 3 septembrie. Credinciosii care urca pana la grotele unde si-au dus traiul spun ca au parte de minuni.
Arhimandrit Laurentiu Popa, staret Manastirea Stânisoara: ei simteau, ei pricepeau ca sfintii ii ajuta, ca acestia sunt rugatori inaintea lui Dumnezeu si li se indeplineau cererile, se tamaduiau bolnavii.
Asa a aparut sihastria Stanisoarei. Primul aszamant monahal din sihastrie a fost un schit construit din lemn. Astazi pe locul acestuia se afla o frumoasa manastire.