Un cățel a fost salvat de la moarte de comandatul intervenției unui incendiu din Drobeta Turnu Severin. Bărbatul a pătruns printre flăcări și fum și a scos patrupedul care nu mai respira. Ulterior, cățelul a fost resuscitat și salvat.

Pompierul care și-a riscat viața să salveze un cățel din incendiu

Compartimentul Informare și Relații Publice Mehedinți a transmis că: „În această după-amiază, pompierii mehedințeni au fost alertați de către un cetățean care a observat că din balconul unui apartament, situat la etajul I al unui bloc din municipiul Drobeta Turnu Severin, ieșea

mult fum.
La locul evenimentului, au fost mobilizate trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. După ce au pătruns în apartament, salvatorii au observat un câine care încetase să mai respire. Căpitan Vintilă Georgian, comandantul intervenției, a pătruns în apartamentul inundat cu fum și a scos pe brațe patrupedul, începând imediat manevrele de resuscitare.
Punându-și în practică toate cunoștințele, acesta a făcut tot posibilul să-l readucă la viață. Eforturile i-au fost răsplătite cu bătăi de inimă și o bucurie de nedescris.
Pompierul este deținătorul unui exemplar al aceleiași rase, fiind un mare iubitor de animale.
Pentru a se asigura că patrupedul este în siguranță, a solicitat cetățenilor să cheme la locul intervenției și un medic veterinar.
Câinele a rămas sub supraveghere medicală, iar colegul nostru ne-a mărturisit că va lua legătura cu proprietarul pentru a se interesa, în continuare, de starea lui de sănătate.
Misiunea s-a încheiat cu succes, colegii noștri reușind să salveze un suflet, nu doar bunuri materiale.
Ofițerul a absolvit studiile Academiei ,,Alexandru Ioan Cuza” București, în anul 2016, iar până în luna ianuarie a acestui an și-a desfășurat activitatea în dispeceratul integrat ISU-SAJ Mehedinți.

În prezent, căpitan Vintilă Georgian este împuternicit locțiitor comandant de detașament în cadrul subunității Drobeta Turnu Severin, aceasta fiind prima lui misiune în care a avut posibilitatea să salveze o viață”.

Citește și: VIDEO- Incendiu puternic într-o localitate din Alba

Citește și: Incendiu de proporții în Slobozia Ciorăști! Flăcările au mistuit o casă din cauza coșului de fum

Citește și: Alertă de incendiu falsă la Spitalul Județean Sibiu

Incendiu de proporții în Slobozia Ciorăști! Flăcările au mistuit o casă din cauza coșului de fum

O casă din Slobozia Ciorăști, județul Vrancea, a fost mistuită de flăcări. Principala cauza a fost coșul de fum care nu era protejat termic față de materialele combustibile. Pompierii au intervenit imediat la fața locului pentru a lichida incendiul.

  Un coș de fum necorespunzător a produs o tragedie în Slobozia Ciorăști.

O casă a fost mistuită de flăcări din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

Incendiu de proporții la o casă din Slobozia Ciorăști, din cauza coșului de fum

Autoritățile au transmis printr-un buletin informativ  că:  „Pompierii militari reamintesc vrâncenilor că burlanele şi coşurile de fum sunt generatoare de incendii cu pondere semnificativă în sezonul rece sau în perioadele când sunt înregistrate temperaturi negative.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Nerespectarea cu strictețe a măsurilor de securitate la incendiu aferente coșurilor de fum se soldează adeseori cu pagube materiale, iar uneori, din nefericire, cu distrugerea bunurilor agonisite de-o viață sau chiar cu pierderi de vieți omenești.

Citește și:  O femeie a fost găsită carbonizată după ce un incendiu i-a cuprins apartamentul în care locuia

Un astfel de eveniment nefericit, generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, s-a produs luni, 20 martie a.c., în jurul orei 00:20, la o locuință din comuna Slobozia Ciorăști. După anunțarea incendiului la numărul unic de urgență 112, pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. Forțele de intervenție au acționat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Slobozia Ciorăști.

Citește și:  Incendiu pe A1. Un TIR a luat foc, iar circulația este oprită

Citeste si:  „Distrugea tot când îi venea sevrajul”. O femeie din Maramureș și-a ucis mama, la scurt timp după ce fusese externată de la psihiatrie- kanald.ro

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si:  „E cadavru viu!” Ionuț este în comă, după ce s-a dus la medic cu o durere de măsea- wowbiz.ro

La momentul sosirii forțelor de intervenție, la locul indicat flăcările se manifestau violent atât la nivelul întregului acoperiș, cât și în interiorul locuinței. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite după mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările. În urma evenimentului au ars: 150 mp din acoperișul locuinței și s-au deteriorat bunuri de uz casnic și mobilier din 4 camere.

Citește și:  VIDEO- Incendiu în Capitală. Un bloc de 10 etaje a fost cuprins de flăcări

Pe timpul intervenției, paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex masculin, în vârstă de 52 de ani, care a suferit atac de panică și ușoară intoxicație cu fum. Ulterior, pacientul a fost preluat și transportat cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani”.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si