In articol:
Un excavator şi câini de urmă sunt acum la faţa locului, căutând trupul bărbatului de 41 de ani.
Deşi bărbatul, Gigel Crăciun, a dispărut de pe data de 4 octombrie, socrul acestuia a sesizat poliţia pe 25 noiembrie.
"Este un dosar de dispariţie şi sunt nişte suspiciuni ale familiei victimei că ar fi vorba despre un omor. Este vorba despre un bărbat, dar câtă vreme avem simple afirmaţii de la familia acelei victime, n-am înregistrat un dosar de omor ci se fac nişte verificări prealabile în cadrul dosarului de dispariţie", a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa.
Victima obişnuia să mai şi doarmă la groapa de gunoi, de aceea familia i-a reclamat lipsa după atâta vreme.
"Suspiciunile familiei victimei sunt că el ar fi fost, ultima dată, la groapa de gunoi, şi ar fi auzit că acolo s-ar fi întâlnit cu un individ cu care ar fi avut o altercaţie", a mai spus procurorul.
În acest moment, poliţiştii slătineni sunt la faţa locului şi caută cadavrul bărbatului.
"Câtă vreme se fac nişte verificări acolo, la groapa de gunoi, s-au luat nişte măsuri de restricţie a accesului în zonă pentru a ne putea face treaba", a conchis Anca Anuţa.