Și-au pus piscina în fața curții și au umplut-o cu apa de la cișmeaua publică - GALERIE FOTO
O familie din Timiș și-a montat piscina în fața curții și au alimentat-o cu apă din ciușmeaua publică. Pentru alimentare au folosit un furtun cu o lungime de 50 de metri.
Primăria comunei Lenauheim, de care aparține localitatea Grabaț, a sesizat imediat incidentul și a decis să-i mustreze pe cei vinovați printr-o postare pe Facebook: „Între timp, la Grabaț, unii cetățeni inventivi și cu mult tupeu, își umplu piscinele din fața casei cu apă de la cișmeaua publică printr-un furtun de 50 de metri”.
Mesajul nu a stârnit efectul așteptat de conducerea primăriei, ba chiar mulți dintre utilizatori s-au amuzat copios de ideea trăznită a vecinilor lor. Au existat totuși câțiva cetățeni ai satului care nu au găsit incidentul amuzant, fiind total nepotrivit.