Silviu Prigoană a vrut legalizarea prostituției ”Politicienilor le-a fost frică de popi” Dezvăluirile făcute de afacerist în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”
Silviu Prigoană regretă și acum că nu a reușit să legalizeze prostituția în perioada în care a fost deputat în Parlamentul României.
Author: Catalina Lohan miercuri 25 noiembrie 2020 , 00:37
Scurta carieră politică a lui Silviu Prigoană l-a adus pe omul de afaceri în postura de deputat în legislatura 2008-2012 și de candidat la Primăria Capitalei, după aceea. În perioada în care a fost parlamentar, Silviu Prigoană a avut mai multe inițiative legislative, cea privind legalizarea prostituției fiind însă cea mai controversată.
În acea perioadă, Silviu Prigoană a vorbit mult despre inițiativa sa legislativă, iar printre argumentele sale se aflau avantajele economice ale țării, dar și faptul că persoanele care practică această meserie vor putea beneficia astfel de o pensie.
”Persoana care desfășoară această activitate are dreptul la demnitate. 10.000 de medici au instant locuri de muncă, 10.000 de contabili, 7% din bugetul de la Sănătate se duce pe tratarea bolilor cu transmitere sexuală, s-ar strânge la bugetul de stat minimum 2-3 miliarde de euro pe an”, își susținea Silviu Prigoană proiectul.
Silviu Prigoană crede că dacă prostituția era legală, nu mai aveam cazul Caracal
Acum, la aproape 10 ani de la acel moment, Silviu Prigoană are același punct de vedere, el crede că legalizarea prostituției ar fi fost un lucru bun. De altfel, recent, el chiar a spus că dacă trecea la acel moment legea prostituției, nu ar fi existat cazul Caracal.
Invitat la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, Silviu Prigoană a explicat de ce crede el și acum că proiectul lui ar fi adus numai avantaje.
”Prostituția există. Vom păți cum a fost când eram eu în Parlament, când erau lucrătorii din agricultură care aveau pensie de 1-2 lei. Și am făcut un proiect de lege și am reușit să dăm 450 de lei un fel de ajutor social, un fel de pensie minimă. Același lucru se va întâmpla cu fetele și cu băieții care astăzi practică prostituția și nu contribuie la niciun buget, insa generațiile următoare vor lua o hotărâre în Parlamentul României ca persoanele care au oferit servicii sexuale fără să plătească contribuție, să fie sprijinite de stat.
E foarte simplu(...) Politicenii acum nu au votat pentru că le-a fost frică de popi și de neveste. Ce să fac dacă sunt însurați? Să vină necăsătoriți în Parlament și să vezi atunci voturi… pentru că sunt fățarnici (n. red parlamentarii), sunt mitocani. Spun ceva pe holuri și la vot fac altfel. A fost pentru prima dată în istoria Parlamentului României cand 90% dintre parlamentari s-au abținut la vot, 10% au fost pentru.
Nu au spus nu, nu au votat impotriva ci s-au abținut”, a declarat Silviu Prigoană în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.