Simona Halep, a doua zi de audieri la TAS. Sportiva a revenit cu zâmbetul pe buze în fața sediului de la Lausanne
Simona Halep este la a doua zi de audieri la TAS. Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gohier au depus deja o mărturie.
Simona a fost suspendată din tenis pentru 4 ani, după ce a ieșit pozitivă la testele antidoping de la US Open 2022.
„Întrucât niciuna dintre părţi nu a solicitat o audiere publică, procedura se va desfăşura cu uşile închise, începând de miercuri, de la 10.30 (ora României), până vineri, aproximativ la 16.30 (ora României), fără ca Simona Halep să comunice din partea ei, înaintea unei sentinţe care va fi pronunţată la o dată încă necunoscută.
Decizia panelului TAS va fi una finală şi inatacabilă, cu excepţia dreptului părţilor de a face un apel la Tribunalul federal elveţian, în termen de 30 de zile“, precizează TAS.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Procesul a început miercuri dimineața la ora 10:30. Acesta s-a încheiat după nouă ore de audieri. La intrarea în sediul Tribunalului de la Lausanne au fost prezenți mai mulți jurnaliști.
Simona Halep nu a putut oferi declarații. Va putea spune punctul de vedere în urma verdictului final.
Citește și: VIDEO- Simona Halep, prima zi de audieri la TAS. Cum a fost surprinsă sportiva când a ajuns
Simona Halep a venit a doua zi la Tribunal cu zâmbetul pe buze, spre deosebire de antrenorul cu care a lucrat ultima dată în circuitul WTA. Patrick Mouratoglou a venit cu o atitudine extrem de serioasă.
Antrenorul Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gohier au depus mărturie, joi dimineaţa, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în cazul de dopaj al Simonei Halep.
Potrivit sport.ro, cei doi au părăsit TAS după mai puţin de jumătate de oră şi nu au făcut nicio declaraţie la ieşirea de la audieri.