Simona Halep s-a calificat în turul trei la Roland Garros
Simona Halep a învins-o pe Irina Begu şi s-a calificat în turul trei la Roland Garros. Cum s-a desfăşurat meciul dintre cele două românce?
Simona Halep a învins-o, miercuri, pe Irina Begu, locul 73 WTA, scor 6-3, 6-4. Ea s-a calificat, astfel, turul trei la Roland Garros.
În primul set, Simona Halep a condus cu 3-0 şi 4-1, însă Irina Begu a reuşit să recupereze din scor şi a ajuns la 4-3. Cu toate acestea, sportiva din Constanţa s-a impus în cele din urmă cu 6-3, după 41 de minute de joc.
Setul doi a fost mai echilibrat. Însă în cele din urmă Halep l-a câştigat, scor 6-4, după 42 de minute de joc.
Halep (29 ani, 2 WTA) a încheiat meciul într-o oră şi 23 de minute.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Simona Halep a ajuns acum la opt victorii în tot atâtea meciuri directe cu Begu. Precedenta partidă a avut loc în august, în semifinale la Praga, Simona câştigând cu 7-6 (2), 6-3, după care a cucerit titlul.
Simona Halep a câştigat turneul de la Roland Garros în anul 2018.
În turul trei de la Roland Garros, Simona Halep va juca cu americanca Amanda Anisimova, locul 29 mondial.
Halep şi Anisimova s-au înfruntat o singură dată, anul trecut, în sferturi la Roland Garros, americanca impunându-se surprinzător cu 6-2, 6-4.Calificarea în turul trei este recompensată cu 126.000 de euro şi 130 de puncte WTA.
Simona Halep a declarat, miercuri, că meciul cu Irina Begu, din turul doi de la Roland Garros, a fost foarte greu, mai ales că oponenta sa a jucat foarte bine.
"A fost greu, ea a jucat foarte bine. Mă bucur că am câştigat acest meci, abia aştept meciul următor. Întotdeauna este greu la un Grand Slam, iar meciul cu Anisimova va fi dificil, însă mă simt bine şi mă bucur că sunt în turul trei", a declarat Halep, după meciul cu Irina Begu.