Sindicaliștii anunță că așteaptă peste 10.000 de participanți.
” Federaţia SANITAS din România organizează, miercuri, 15 iunie 2022, un miting de protest la care şi-au anunţat participarea peste 10.000 de membri SANITAS din toată ţara, angajaţi în sistemul public de sănătate şi în cel de asistenţă socială”, anunţă sindicaliştii, într-un comunicat de presă.
Citeste si: Un nou val de scumpiri în țară. Peste 90% din firme au anunțat majorarea prețurilor la produse și servicii
1. Aplicarea corectă şi în totalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru toate drepturile salariale cuvenite angajaţilor din Sănătate şi din Asistenţă socială: creşterea salariilor de bază, aplicarea sporurilor şi plata gărzilor la salariul de bază aflat în plată etc.;
2. Asigurarea finanţării voucherelor de vacanţă de la bugetul de stat, pentru angajaţii din Sănătate;
3. Eliminarea din Legea-cadru nr 153/2017 a plafonului de 30% care limitează acordarea sporurilor, compensaţiilor, primelor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială;
4. Rediscutarea cu partenerii sociali a obiectivelor asumate de autorităţi prin PNRR în ceea ce priveşte buna guvernanţă în sectorul public, cel puţin cele referitoare la principiile care vor sta la baza reformei sistemului public de salarizare.
”În ultimii doi ani, guvernele României au încălcat sistematic Legea salarizării prin blocarea creşterilor salariale.
Citeste si: Grevă japoneză la Institutul Naţional de Statistică. Ce revendicări au angajații