Cercetătorii consideră că nuanţa neobişnuită a blănii ursului este datorată unor mutaţii genetice. În ciuda copilăriei grele pe care a avut-o singur, în prezent, la vârsta de şapte ani, ursul a devenit un specimen unic, iar experţii chinezi doresc să-i găsească o parteneră. Analizând modul în care se va dezolta puiul acestora, experţii vor putea afla cum a devenit acest urs panda maro.
În prezent, Quizai se bucură de viaţă în Valea Urşilor Panda, iar momentele în care ceilalţi urşi îi furau mâncarea sunt trecute.
Ursul are un îngrijitor personal care are grijă de el şi îi plănuieşte orarul de masă. Îngrijitorul se trezeşte la 6 dimineaţa în fiecare zi şi adoarme la miezul nopţii, pentru a fi sigur că Qizai are stomacul plin şi este în siguranţă.
,,Celebritatea'' cântăreşte aproape 100 de kilograme şi consumă zilnic aproximativ 20 de kilograme de bambus, scrie MEDIAFAX.
Cercetătorii consideră că nuanţa neobişnuită a blănii ursului este datorată unor mutaţii genetice.
În ciuda copilăriei grele pe care a avut-o singur, în prezent, la vârsta de şapte ani, ursul a devenit un specimen unic, iar experţii chinezi doresc să-i găsească o parteneră. Analizând modul în care se va dezolta puiul acestora, experţii vor putea afla cum a devenit acest urs panda maro.
În prezent, Quizai se bucură de viaţă în Valea Urşilor Panda, iar momentele în care ceilalţi urşi îi furau mâncarea sunt trecute.
Ursul are un îngrijitor personal care are grijă de el şi îi plănuieşte orarul de masă. Îngrijitorul se trezeşte la 6 dimineaţa în fiecare zi şi adoarme la miezul nopţii, pentru a fi sigur că Qizai are stomacul plin şi este în siguranţă.
"Celebritatea" cântăreşte aproape 100 de kilograme şi consumă zilnic aproximativ 20 de kilograme de bambus, scrie
descopera.ro.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un chinez a câștigat 820.000 de dolari la loterie. Șefii l-au obligat să-și împartă premiul cu colegii de serviciu- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro