Groșanu a fost trimisă în judecată de procurorii DNA sub acuzația de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Piteşti, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a contabilei de la Primăria Corbi din județul Argeș.
Citește și: Bilanț coronavirus: în intervalul 12 – 18 decembrie au fost înregistrate 3.386 cazuri noi de coronavirus
GROŞANU ELENA, la data faptelor contabil în cadrul Primăriei comunei Corbi, judeţul Argeş, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de:
- - abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (808 acte materiale),
- - fals intelectual (106 acte materiale),
- - uz de fals (106 acte materiale).
”În perioada 20 ianuarie 2017 – 12 aprilie 2022, inculpata Groşanu Elena, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi întocmit, ar fi semnat şi ulterior ar fi
prezentat la Trezoreria municipiului Curtea de Argeş, un număr de 808 ordine de plată”, au transmis reprezentanții DNA.
Contabila și-a plătit taxele din banii Primăriei
Oamenii legii au mai menționat că, astfel, s-ar fi efectuat în mod nelegal plata sumelor de:
- - 1.515.683 lei către o societate comercială administrată de fiica sa fără să fi existat în realitate o contraprestaţie efectivă.
Pentru a crea o aparenţă de legalitate, inculpata ar fi completat în fals un număr de 106 ordine de plată potrivit cărora între Primăria Corbi şi societatea respectivă ar fi existat relaţii de natură contractuală.
- - 386.102 lei către şase instituţii nebancare (CAR), reprezentând contravaloarea ratelor corespunzătoare împrumuturilor contractate de inculpată şi rude ale acesteia.
Citește și: Descoperire macabră în Italia! Un bărbat a fost găsit mort în casă, gol pușcă și înfășurat în luminițe de Crăciun
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
”Prin aceste demersuri, inculpata ar fi creat instituţiei publice unde îşi desfăşura activitatea un prejudiciu de 1.901.786
lei, concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite de către alte persoane”, au mai menționat procurorii DNA.
În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpatei Groşanu Elena. Primăria comunei Corbi, judeţul Argeş a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.901.786 lei, precum şi cu eventuale sume accesorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Argeş cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză, potrivit jurnaliștilor de la Agerpres.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citește și: „Băiatul meu este un erou!” Frățiorul Alexiei, fata care era pe cale să își piardă ambele brațe în accidentul din Pașcani, a fost cel care a găsit mâna surorii sale între fiarele autocarului