VIDEO- Situație revoltătoare la un spital din Huși. Un pacient a fost pus la punct de către un medic care se juca pe telefon
Un video publicat de la Spitalul de Urgenţă Dimitrie Castroian din Huşi, a stârnit indignarea pe rețelele de socializare. Un pacient i-a atras atenția unui medic, aflat în gardă, că se joacă pe telefon în loc să primească bolnavii ce stăteau la coadă.
Văzând că este trasă la răspundere de către pacient, femeia l-a numit ”obraznic” și că-l va trimite în altă parte dacă nu încetează.
Medicul de gardă se juca pe telefon, iar pacienții așteptau la ușă
În imagini se poate observa cum pacienții sunt revoltați de faptul că medicul are alte preocupări, cum ar fi să se joace pe telefon, în loc să-i primească.
„Ia ascultaţi aicea! Vrei să te trimit acu la alt spital? Totdeauna trebuie să aşteptaţi!.
Şi eu, când mă duc, aştept medicul, da? Aşteptaţi că nimeni nu este, nu...”, îi spune pacientului doctoriţa, aflată în scaun cu rotile.
Doctorița spune că va chema poliția dacă pacienții vor insista cu reproșurile
”Poţi să aştepţi şi trei ore! Eu am plecat la şapte şi am intrat la patru dimineaţa la consultaţie. Să te intereseze. La rând!”, a spus doctorița.
Pacientul i-a reproșat faptul că se joacă pe telefon în timpul gărzii, la care medicul a reacționat.
„ Ascultă, dacă eşti şi obraznic, atunci te trimit şi în altă parte! Eu am vorbit pentru ea! Noi trebuie să trimitem un bolnav care trebuie să plece la Iaşi.
După aia, îi luăm pe fiecare, la rând”, a spus medicul.